Bilanţul atacului armat de la un mall din Munchen a crescut la 11 morţi, spun medicii citaţi de La Repubblica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia verifică în prezent dacă unul dintre cadavre, găsit pe o stradă din apropierea centrului comercial, este al unuia dintre terorişti.

Anterior, presa locală a scris că unul dintre atacatori s-ar fi sinucis.

Poliţia îndeamnă locuitorii şi turiştii să rămână în case, să se adăpostească în clădiri şi să evite locurile publice, inclusiv autostrăzile. Cluburile din oraş vor fi închise vineri noapte.

Primăria a trimis alerte pe smartphone prin care le cere locuitorilor să rămână înăuntru.

Poliţia din Munchen caută trei atacatori înarmaţi, după atacul terorist. Autorităţile au declarat că nu există deocamdată indicii care să sugereze că este vorba de un “atac islamist”, relatează cotidianul german Sueddeutsche Zeitung citat de BBC News.

Anterior, martori au declarat că unul dintre cei trei atacatori ar fi urlat “Sunt german”, iar un altul ar fi strigat “Străini nenorociţi” sau “Turci nenorociţi”.

Atacul - al doilea comis în Germania săptămâna aceasta - a avut loc imediat după ora locală 18.00 (19.00, ora României) la mallul Olympia-Einkaufszentrum, situat în partea de nord al oraşului Munchen. Centrul comercial, care ar fi frecventat de mulţi imigranţi, a fost evacuat.

Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun - metrouri, autobuze şi trolee - pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.

Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit pe reţelele de socializare atac.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.