Bilanţul alunecării de teren din Columbia a crescut la cel puţin 254 de morţi, în timp ce echipele de intervenţie în situaţii de urgenţă caută sutele de oameni încă daţi dispăruţi, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 1.100 de militari sunt implicaţi în eforturile de salvare.

Ploile torenţiale au inundat oraşul Mocoa, aflat în sud-vestul ţări, iar torentele de noroi şi pietre au îngropat cartiere întregi şi au obligat oamenii să îşi părăsească locuinţele.

Potrivit unui comunicat al armatei, cel puţin 400 de oameni au fost răniţi, iar alţi 200 snt daţi dispăruţi în capitala provinciei Putumayo.

Voluntari ai Crucii Roşii columbiene lucrează că familiile pentru a ajuta membrii să se contacteze unul pe altul.

Numeroşi copii se numără printre persoanele dispărute. “Am pierdut un copil, este dispărut, iar restul vedeţi”, spune un locuitor. “Un copil mic, nu îl găsim nicăieri”, adaugă el.

Preşedintele Juan Manuel Santos a declarat stare de urgenţă în regiune şi a mers la faţa locului să monitorizeze eforturile de salvare.

“Vom face tot ce este posibil să ajutăm. Mi se rupe inima”, spune el.

Aviaţia militară columbiană a adus echipamente, apă şi medicamente în zona afectată, în timp ce eforturile de căutare au continuat pe tot parcursul nopţii.

“Eroii noştri vor rămâne în zona tragediei până când se încheie situaţia de urgenţă”, se arată într-un comunicat al armatei.

Directorul Unităţii Naţionale pentru Managementul Riscului de Dezastre a declarat pentru AFP că o treime din cantitatea de precipitaţii normală pentru o lună a căzut într-o singură noapte. Ploaia neobişnuit de abundentă a făcut ca râurile să iasă din matcă.

“A fost o ploaie torenţială, a fost foarte puternică”, a povestit şi Mario Usale, în vârstă de 42 de ani, din Macao. El îşi caută socrul.

“Şi soacra mea lipsea, dar am găsit-o în viaţă, la doi kilometri depărtare. Are răni la cap, dar este conştientă”, a adăugat el.

Primarul din Mocoa, Jose Antonio Castro, le-a spus reporterilor că oraşul este “complet izolat”, fără curent electric sau apă. Propria sa casă a fost distrusă complet, iar noroiul este până la nivelul acoperişului.

Alunecările de teren au lovit regiunea de mai multe ori în ultimele luni. În noiembrie, nouă oameni au murit în oraşul El Tambo, la circa 140 de kilometri distanţă de Mocoa, într-o alunecare de teren provocată de ploaia abundentă.

Cu mai puţin de o lună înainte, o altă alunecare de teren s-a soldat cu mai mulţi morţi la Medellin, 500 de kilometri mai la nord.

Iar în Peru, ţara învecinată, peste 90 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul anului din cauza ploilor abundente care au provocat alunecări de teren şi inundaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.