Preşedintele american Joe Biden şiomologul său brazilian Jair Bolsonaro au adoptat în faţa presei un ton conciliant în prima lor întâlnire bilaterală, la Los Angeles, în marja Summitului Americilor, inclusiv în subiecte delicate ca alegerile şi protecţia Amazoniei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului american a catalogat Brazilia drept o democraţie ”vibrantă”, cuinstituţii ”solide” şi i-a urat bun venit omologului său de extremă dreapta, care a participat la Summitul Americilor, ce se desfăşoară săptămâna aceasta la Los Angeles.

Joe Biden a salutat, de asemenea, eforturile şi ”sacrificiile” făcute de Brazilia în vederea protejării pădurii amazoniene, într-o scurtă alocuţiune, la care au asstat şi jurnalişti, înantea reuniunii bilaterale.

Jair Bolsonaro a dat asigurări, la rândul său, că are ”multe puncte în comun” cu preşedintele democrat, de exemplu faptul că sunt amândoi ”democraţi” şi ataşaţi ”libertăţii”.

El a dat asigurări că a ajuns la putere ”prin democraţie” şi a spus că va pleca de la putere ”prin democraţie”.

În privinţa unor îngrijorări mondiale cu privire la Amazonia, preşedintele brazilian - un ”climato”-sceptic notoriu, foarte criticat de către apărărtorii mediului - a apreciat că Brazilia se simte ”uneori ameninţată în suveranitatea” sa în acest subiect.

Aceste declaraţii conciliante tranşează cu tensiuni notorii între Jair Bolsonaro et Joe Biden - care nu s-au întâlnit niciodată tête-à-tête.

Preşedintele brazilian a pus la îndoială, săptămâna aceasta, corectitudinea alegerilor care l-au dus pe Joe Biden la Casa Albă.

Washingtonul îşi exprimă, la rândul său, în mod deschis îngrijorarea faţă de atacuri ale preşedintelui brazilian - care candidează la un noumandat - asupra sistemului electoral brazlian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.