Preşedintele american Joe Biden a anunţat ridicarea - la 31 decembrie - a interdicţiei de intrare în Statele Unite a călătorilor din opt ţări din Africa australă, la o lună după închiderea frontierei din cauza variantei omicron a noului coronavirus, relatează AFP.
”Restricţiile de călătorie (...) nu mai sunt necesare în vederea protejării sănătăţii publice”, se arată în acest decret, emis marţi de către şeful statului american.
Statele Unite deschid la sfârşitul anului frontierele călătorilor din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi.




























