Preşedintele american Joe Biden se declară luni ”preocupat” de continuarea exerciţiilor militare chineze în apropierea Taiwanului, însă spune că nu se aşteaptă la o escaladare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu sunt îngrijorat, ci preocupat de faptul că ei se agită atâta. Nu cred să facă mai mult decât sunt pe cale să facă”, declară el unor jurnalişti.

Armata chineză a lansat manevre militare vaste în jurul Taiwanului, la o zi după plecarea de la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor americani Nancy Pelosi, a cărei vizită a înfuriat Beijingul.

Aceste exerciţii militare, în această configuraţie, urmau să se încheie duminică, potrivit administraţiei chineze a siguranţei maritime.

Ele aveau ca scop un antrenament în vederea impunerii unei ”blocade” Taiwanului, potrivit presei oficiale chineze.

Însă aceste manevre au continuat.

China şi-a suspendat, ca represalii, o serie de negocieri şi cooperări chinezo-americane în domeniile luptei împotriva modificărilor climatice şi apărării.

Beijingul, care se opune oricărei iniţiative ce le oferă autorităţilor taiwaneze o legitimitate internaţională, atacă orice contact oficial între alte ţări şi Taiwan.

Oficiali americani vizitează frecvent Taiwanul, însă China consideră că vizita lui Nancy Pelosi, al treilea om în stat, a fost o provocare majoră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.