Preşedintele american Joe Biden şi-a reafirmat susţinerea faţă de Juan Guaido, liderul opoziţiei venezuelene, pe care Statele Unite îl recunosc drept ”preşedinte interimar” al Venezuelei, în marja Summitului Americilor, însă nici acesta şi nici puterea venezueleană nu au fost invitaţi la reuniune, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele american ”a vorbit azi (miercuri) cu preşedintele venzuelean interimar Juan Guaido şi a transmis recunoştinţa şi susţinerea Statelor Unite Adunării Naţionale aleasă democratic în 2015 şi lui (Juan) Guaido în calitate de preşedinte interimar al Venezuelei”, a anunţat într-un comunicat Casa Albă.

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat în 2019 că nu recunoaşte realegerea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în urma unor alegeri în care s-au raportat numeroase nereguli.

Washingtonul a anunţat luni că nu a invitat nici Venezuela, nici Nicaragua şi nici Cuba la Summitul Americilor, care se defăşoară la Los Angeles, din cauza unor ”rezerve” privind democraţia în aceste ţări.

În convorbirea la telefon, de la bordul Air Force One, în drum către California, Joe Biden ”şi-a exprimat susţinerea faţă de negocieri care se desfăşoară între venezueleni, care reprezintă cel mai bun mijloc în vederea restaurării paşnice a instituţiilor democratice,.a unor alegeri libere şi corecte şi a respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi venezuelenii”.

Joe Biden a anunţat, de asemenea, că Statele Unite sunt pregătite să-şi revizuiască politica sancţiunilor, în cazul în care regimul Maduro se dovedeşte pregătit să negocieze cu opoziţia un nou cadru care să le permită venezuelenilor să fie consultaţi pe cale electorală.

Fostul preşedinte american Donald Trump a sancţionat puterea lui Nicolas Maduro.

Economia venezueleană s-a prăbuşit din cauza acestor sancţiuni, care au aruncat mii de venezueleni în exil.

Juan Guaido a ”mulţumit pentru susţinerea constantă a Statelor Unite a luptei poporului venezuelean pentru o tranziţie democratică cât mai rapidă” şi pentru faptul că sunt ”principalul susţinător al ajutoarelor umanitare” din Venezuela, a anunţat echipa opozantului.

Imigraţia, o miză majoră de politică internă pentru Joe Biden, se află pe agenda Summitului Americilor, săptămâna aceasta, la Los Angeles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.