Preşedintele american Joe Biden a comis o gafă şi i-a confundat pe preşedintele francez Emmanuel Macron cu fostul preşedinte francez François Mitterrand, într-o anecdotă, în weekend, la Las Vegas, unde susţinea un discurs în faţa unor lucrători din sectorul hotelier, înaintea alegerilor primare democrate de marţi din Nevada.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a rememorat un moment din culisele unui summit G7, la Carbis Bay, în 2021, în Anglia, pe care l-a povestit de mai multe ori.

 

”Ştiţi, imediat după alegerea mea, m-am dus la ceea ce numeşte o reuniune G7, adică a tuturor liderilor NATO”, a declarat Biden în discursul său.

”Era în sudul Angliei. M-am aşezat şi am spus «America s-a întors!». Iar Mitterrand din Germania, vreau să zic Franţa, m-a privit şi m-a întrebat «pentru cât timp v-aţi întors?». L-am privit şi cancelarul german mi-a spus «ce-aţi spune, domnule preşedinte, dacă aţi deschide mâine ziarul London Times şi ar scrie «O mie de persoane pătrund în Camera Comunelor, sparg uşile, iar doi Bobbies (ofiţeri de poliţie) sunt ucişi pentru a împiedica algerea premierulu. Ce-aţi spune?»”, a continuat Biden, referindu-se la luarea cu asalt a Capitoliului la 6 ianuarie 2021.

Această secvenţă a fost difuzată de Fox News şi preluată de susţinători loiali ai lui Donald Trump, care nu pierd nicio ocazie să-l ironizeze pe tema vârstei înaintate.

Joe Biden amestecă uşor nume, face aproximări şi este cunoscut prin lapsusrile sale, semne ale oboselii.

În cazul în care va obţne al doilea mandat, el va avea 87 de ani la sfârşitul preşedinţiei, în 2028.

Preşedintele democrat, care candidează la al doilea mandat la Casa Albă, i-a confurndat pe François Mitterrand, preşedinte al Franţei în perioada 1981-1995, decedat în 1996, şi Emmanuel Macron, cu care s-a întâlnit în 2021 la acest summit G7 şi în multe alte rânduri.

Joe Biden s-a întâlnit, de asemenea, cu François Mitterrand.

Această întâlnire a avut loc în 1988, pe când democratul era preşedinte al Comisiei însărcinate cu Afaceri Europene, pentru a discuta cu fostul preşedinte francez despre un tratat privind armamentul nuclear sovietic.

Această nouă gafă pică prost, cu câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale americane.

Joe Biden, care nu porneşte în aceste alegeri ca favorit împotriva lui Donlad Trump, potrivit ultimemlor sondaje, este ţinta multor ironii şi critici din cauza vârstei sale şi a gafelor pe care le face.

Republicanii îl cataloghează frecvent pe Joe Biden drept un bătrân senil, subestimându-l cu regularitate pe democrat.

Ei sunt însă mai puţin îngrijoraţi de vârsta candidatului lor, Donald Trump, în vârstă de 77 de ani.

Donald Trump a fost ales în 2016 cel mai bătrân preşedinte din istoria Americii, după care acest record a fost doborât de către rivalul său.

Joe Biden şi-a multiplicat  ieşirile de acest fel de când a fost ales.

În iulie, într-un discurs la Washington, a declarat în mod greşit că au murit de covid-19 100 de oameni în Statele Unite în timpul pandemiei, care s-a soldat cu un milion de morţi.

Cu o lună mai înainte, el a confundat Războiul din Ucraina cu cel din Irak.

Sâmbătă, în pofida vârstei şi gafelor sale, Joe Biden a obţinut , potrivit rezultatelor oficiale, o victorie importantă în primul test electoral în cursa la fotoliul de la Casa Albă, în alegerile primare din South Carolina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.