Preşedintele american Joe Biden - care nu se află încă în campanie electorală, dar care flirtează în mod deschis cu o candidatură în alegerile prezidenţiale din 2024 şi care ar putea să-şi anunţe candidatura după discursul despre Starea Uniunii pe care-l va susţine la 7 februarie - urmează să participe săptămâna viitoare la o strângere de fonduri, declară o sursă din tabăra democrată AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului american, în vârstă de 80 de ani, urmează să efectueze marţi o vizită la New York şi apoi vineri la Philadelphia, unde se va întâlni cu susţinători bogaţi pentru a alimenta conturile Partidului Democrat.

Aceste strângeri de fonduri sunt esenţiale în campaniile politicienilor americani, aliemntate de sute de milioane de dolari.

Puţin câte puţin, arhitectura unei posibile candidaturi a liderului octogenar începe să prindă formă.

În decembrie, el a convins Partidul Democrat să schimbe calendarul alegerilor primare printr-o consolidare a influenţei votului afroamerican, care i-a fost foarte favorabil în 2020.

Joe Biden a declarat până acum că doar ”intenţionează să candideze” în alegerile prezidenţiale din 2024, şi a promis să-şi facă publică o decizie în acest subiect la începutul acestui an.

Experţi politici preconizează un eventual anunţ după ce preşedintele susţine discursul despre Starea Uniunii, un discurs tradiţional de politică generală pe care şefii statului îl susţin în faţa congresmenilor, prevăzut la 7 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.