Preşedintele american Joe Biden i-a transmis într-o convorbire la telefon premierului israelian Naftali Bennett că ”abia aşteaptă” să efectueze o vizită în Israel în 2022, pentru a ”reafirma parteneriatul călduros şi istoric” americano-israelian, anunţă Casa Albă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele (american) i-a mulţumit premierului (israelian) pentru invitaţia în Israel şi a declarat că abia aşteaptă (să efectueze o vizită în Israel) în cursul acestui an”, a anunţat duminică într-un comunicat Casa Albă.

Joe Biden şi-a exprimat ”susţinerea de nezdruncinat” faţă de securitatea Israelului şi ”susţinerea totală” faţă de reaprovzionarea sistemului de apărare aeriană ”Domul de Fier”, precizează preşedinţia americană.

Cei doi au evocat, de asemenea, temerea unei invazii ruse în Ucraina, potrvit aceleiaţi surse.

Ei au discutat despre securtatea Orientului Mijlociu, ”mai ales despre ameninţarea Iranului şi aliaţilor acestuia”.

Joe Biden şi-a subliniat angajamentul în favoarea stabilităţii în regiune, în care ”israelienii şi palestinienii să beneficieze de măsuri egale de securitate, libertate şi prosperitate”.

Şeful statului american l-a prmit anul trecut pe Naftali Bennett la Casa Albă, unde cei doi au făcut abstacţie de disensiuni şi au prezentat un front unit.

Israelul se opune aprig voinţei lui Joe Biden de a reveni asupra retragerii Statelor Unite de către predecesorul său Donald Trump din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, care prevede o ridicare a sancţiunilor impuse Teheranului în schimbul unor restricţii ale programului nuclear.

Naftali Bennett a anunţat că va continua construirea de colonii evreieşti în Palestina şi că se opune creării unui stat palestinian în teritorii cucerite de Israel în 1967.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.