Fostul candidat la preşedinţie şi senator independent Bernie Sanders, în vârstă de 76 de ani, a anunţat luni că va candida din nou în alegerile pentru Camera superioară, în noiembrie, şi a promis în cuvinte foarte dure să-şi păstreze opoziţia acerbă faţă de preşedintele republican Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă sunt reales, puteţi să fiţi siguri că voi continua să fiu în Senat cel mai aprog opozant al extremismului de dreapta al lui Trump şi al liderilor săi republicani”, a scris senatorul din statul Vermont pe Twitter, anunţând că va candida cu scopul de a fi reales în post.

”Această epocă este terifiantă şi fără precedent. Avem un preşedinte care este nu doar un mincinos patologic, dar şi unul care încearcă să câştige voturi împărţindu-ne naţiunea, bazându-se pe culoarea pielii noastre, a ţării noastre de origine, a religiei noastre, a identităţii noastre sau orientării noastre sexuale”, continuă el.

”Dar să fii anti-Trump şi antirepublican nu este suficient. Trebuie să ne continuăm lupta pentru un program progresist, care va sfida oligarhia şi va îmbunătăţi vieţile muncitorilor în toată ţara”, promite Bernie Sanders.

El candidează la al treilea mandat de senator în noiembrie 2016, în acest stat din nordul Statelor Unite, unde ar urma să înfrunte o opoziţie dură, potrivit site-ului specializat RealClear Politics, în pofida alegerilor primare organizate în august.

Democraţii speră să redevină majoritari în Senat în alegerile de la jumătatea mandatului, pe 6 noiembrie. Republicanii dispun în prezent de o majoritate fragilă, de 51 din cele 100 de mandate.

Susţinut de entuziasmul unui electorat tânăr şi mobilizat, Bernie Sanders a provocat o surpriză în alegerile prezidenţiale din 2016, impunându-se ca un concurent serios la candidatura lui Hillary Clinton în tabăra democrată. El a atacat Wall Street şi a apărat un sistem de sănătate universal, după care s-a înclinat.

Septuagenarul nu a spus în mod clar dacă intenţionează să candideze din nou la Casa Albă în 2020.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.