Fostul premier italian Silvio Berlusconi le-a spus unor deputaţi din Partidul său Forza Italia că şi-a ”reînndodat” legăturile cu preşedintele rus Vladimir Putin, care i-a trimis vodcă de ziua sa de naştere şi cu care a făcut un schimb de ”scrisori frumoase”, declanşând un val de indignare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi-am reînnodat un pic contectul cu preşedintele (rus Vladimir) Putin, un pic mai mult, în sensul că, de ziua mea, Putin mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte frumoasă”, le-a a spus fostul premier unor deputaţi din partidul său.

Silvio Berlusconi a împlinit vârsta de 88 de ani la 29 septembrie.

”I-am răspuns trimiţându-i sticle de Lambrusco şi o scrisoare foarte frumoasă. El mi-a spus că eu sunt primul dintre cei cinci prieteni adevăraţi ai săi”, declară Berlusconi.

Aceste declaraţii au ajuns marţi seara în presă.

Anturajul lui Berlusconi a deminţit mai întâi aceste declaraţii, însă după aceea a fost difuzată o înregistrare audio.

Înregistrarea audio a stupefiat-o pe Giorgia Meloni, viitorul premier al Italiei, care încearcă să formeze un guvern împreună cu aliaţii săi de coaliţie - Partidul Forza Italia al lui Berlusconi şi Liga lui matteo Salvini.

Berlusconi a declarat că nu-şi poate exprima părerea personală despre Războiul rus din Ucraina, ”pentru că dacă ajunge la urechile presei va fi o catastrofă, însă sunt foarte, foarte, foarte îngrijorat”.

Presa italiană comentează miercuri amplu - ”Berlusconi dezlănţuit”, ”Berlusconi fără frână” şi Giorgia  ”Meloni, ostatica proruşilor” scrie La Repubblica - aceste declaraţii, pe care miliardarul le-a făcut în faţa unor deputaţi din cadrul partidului său Forza Italia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.