Belgia cere extrădarea unui algerian de 40 de ani arestat în weekend în Italia, sub suspiciunea că le-a furnizat acte false autorilor atentatelor de la Paris şi de la Bruxelles, relatează La Derniere Heure.
Presa italiană scrie că printre clienţii lui Djamal Eddine Ouali se numără Salah Abdeslam, Mohamed Belkaid - un suspect de terorism implicat în atacurile de la Paris, din noiembrie, şi ucis la 15 martie la Bruxelles -, dar şi Najim Laachroui, unul dintre cei doi kamikaze pe aeroportul din capitala Belgiei.
Pe de altă parte, Parchetul de la Bruxelles a anunţat că deocamdată anchetatorii au dovezi clare că algerianul a fabricat acte false pentru teroriştii de la Paris. În ceea ce priveşte implicarea sa în atacurile de la Bruxelles, aceasta este încă în curs de verificare.
Ouali era vizat de anul trecut de un mandat internaţional de arestare. El a fost prins în cursul unui raid al Carabinierilor la Bellizzi, în provincia Salerno, din sudul Italiei. Potrivit presei, el a fost arestat într-o staţie de autobuz, unde se afla împreună cu soţia sa.
Nu este clar deocamdată cât timp a stat alegerianul în Salerno şi nici cine l-a ajutat să se ascundă de forţele de ordine.
Poliţia din Peninsulă caută în prezent un complice al lui Ouali. Identitatea complicelui nu a fost dată, însă, publicităţii.
Între timp, agenţiile europene de securitate caută cel puţin opt suspecţi care ar avea legături cu atacurile comise de Statul Islamic la Paris şi Bruxelles. Şapte dintre ei au legături cu Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor din capitala Franţei, sau cu Salah Abdelsam, singurul terorist care a supravieţuit atentatemor de la Paris, arestat luna aceasta la Bruxelles.
Trei dintre cei căutaţi au locuit în Olanda, Germania sau Suedia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...