China vrea să ofere asigurări marţi, în prima sa reacţie oficială cu privire la o problemă de etanşeitate la Centrala Nucleară de la Taishan, subliniind că ”nu este nimic anormal” şi că nivelul radioactivităţii nu este îngrijorător, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două reactoare de la Taishan, situate la aproximativ 120 de kilometri vest de Hong Kong, sunt singurele reactoare de tip EPR aflate în serviciu din lume.

Această tehnologie, concepută pentru a oferi o putere şi o siguranţă îmbunătăţite, este prezentată drept perla filierei nucleare franceze şi o vitrină a EDF. Însă ea a suferit multe neplăceri în Franţa şi Finlanda, unde două reactoare aflate în construcţie au înregistrat întârzieri şi au depăşit bugetul.

Alte două reactoare de tip EPR au fost comandate de China. Taishan 1, a cărei construcţie a început în 2009, a intrat în serviciu în 2018, iar Taishan 2 a fost racordat în 2019.

Postul american CNN a dezvăluit luni o posibilă ”scurgere” în această centrală.

EDF, care deţine 30% dintre acţiunile centralei, alături de grupul naţional CGN, a anunţat că există ”gaze rare” în circuitul primar al primului reactor, în urma unei degradări a învelişului câtorva ”creioane” care conţin pastile de uraniu.

Grupul a fost informat încă din octombrie, însă sâmbătă a primit informaţii cu privire la o creştere a concentraţiei gazelor, un fenomen ”cunoscut” şi ”prevăzut”, potrivit EDF.

”SIGURAŢA ESTE GARANTATĂ”

Circuitul este închis şi conţine apă sub presiune, care se încălzeşte în cuva reactorului, în contact cu elemenţi combustibili.

Procedura prevede ca aceste gaze să fie colectate şi tratate în vederea eliminării radioactivităţii, înainte să fie eliberate în aer.

În prima sa reacţie oficială, Guvernul chinez a vrut marţi să dea asigurări, în contextul în care presa chineză, controlată de către regimul comunist, este extrem de discretă cu privire la această problemă.

”Potrivit unor informaţii furnizate de către autorităţile competente, situaţia actuală la Centrala Nucleară Taishan răspunde exigenţelor tehnice”, a declarat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

”Nu este nimic anormal în radioactivitatea din jurul centralei nucleare, iar siguranţa este garantată”, a dat asigurări Zhao.

Organismul chinez de siguranţă nucleară a anunţat în ultimele luni un incident la Taishan.

La 5 aprilie, o ”cantitate mică de gaze radioactive a pătruns în mod neaşteptat” în canalizarea etanşă a primului reactor al centralei, anunţa autoritatea de reglementare.

Cantitatea de gaze emisă atunci reprezenta 0,00044% din limita anuală admisă, preciza el.

Este neclar dacă este este vorba despre aceeaşi problemă evocată luni.

”SĂ NU REACŢIONĂM LA CALD”

”Nicio detectare neobişnuită de radionuclei (un atom radioactiv) nu a fost raportată până în prezent”, a anunţat marţi, de la Viena, CTBTO, organizaţia însărcinată cu aplicarea Tratatului de interzicere a testelor nucleare.

Organismul dispune de o reţea de câteva sute de staţii de supraveghere a emisiilor radioactive anormale, inclusiv de origine civilă.

China are aproximativ 50 de reactoare în funcţiune şi se aflăpe locul trei în lume, după Statele Unite şi Franţa.

În Franţa, critici la adresa EPR se multiplică, în urma incidentului de la Taishan.

Însă ministrul francez al Tranziţiei Ecologice Barbara Pompili îndeamnă să nu se ia decizi pripite cu privire la viitoare şantiere.

”Toate energiile au avantaje şi dezavantaje. Să le privim, dar să nu reacţionăm la cald”, pledează marţi , la France Inter, ministrul, care se opune de mult timp energiei nucleare.

Problema de la Taishan intervine în contextul în care EDF speră la noi şantiere ale reactorului său.

EDF discută cu ţări europene ca Polonia şi Cehia.

Regatul Unit, unde sunt în curs de construcţie două reactoare EPR, intenţionează să comande încă două.

Grupul francez poartă de asemenea discuţii cu India, în vederea instalării unei centrale uriaşe cu şase reactoare de tip EPR la Jaitapur.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.