Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier i-a informat vineri pe eurodeputaţi că ultima rundă de negocieri a Uniunii Europene (UE) cu Marea Britanie cu privire la viitoarea realaţie comericală a permis progrese, dar că au rămas totodată ”multe probleme în suspans”, declară o sursă pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Barnier a citat problema ajutorului de stat, a garanţiilor unei concurenţe loiale, dar şi pescuitul, aprovizionarea cu energie şi preţul carbonului între blocajele în negocieri, potrivit sursei citate.

Această a noua rundă de negocieri s-a desfăşurat de marţi şi până vineri.

Negocierile continuă la Londra, săptămâna viitoare, iar la Bruxelles cealaltă săptămână, a anunţat Barnier, citat de această sursă.

Negociatorul-şef UE al Brexitului a subliniat că ultimele două săptămâni din octombrie reprezintă ultima şansă în vederea ajungerii la un acord.

VON DER LEYEN ÎNDEAMNĂ LA O ”INTENSIFICARE” A NEGOCIERILOR COMERCIALE

Pe de altă parte, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der leyen a îndemnat vineri Regatul Unit să-şi ”intensifice” negocierile cu UE privind realaţia comercială post-Brexit, în urma negocierilor din această săptămână la Bruxelles - ultima rundă înscrisă în mod oficial pe agendă.

”Atunci când vrei, poţi. Cred, aşadar, că este necesar să intensificăm negocierile. Merită efortul să muncim din greu”, a declarat germana.

Von der Leyen urmează să se întâlnească sâmbătă cu premierul britanic Boris Johnson pentru a face bilanţul situaţiei.

”Nu avem timp”, a avertizat preşedinta Comisiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.