Un automobilist acuzat de faptul că a intrat cu maşina în mulţime la o paradă de Crăciun într-un orăşel din Wisconsin urma să fie inclupat de cinci omoruri, au anunţat autorităţile americane însărcinate cuancheta, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Potrivit informaţiilor noastre, suspectul a fost implicat într-o dispută conjugală cu doar câteva momente înainte de fapte” şi ”nu există nicio probă care să arate că este vorba despre un act terorist”, a anunţat luni Daniel Thompson, şeful Poliţiei din Waukesha, un orăşel cu 72.000 de locuitori situat la est de marea metropolă din acest stat Milwaukee.

Şoferul, Darrell Brooks Jr, în vârstă de 39 de ani, care locuieşte la Milwaukee, a intrat în mulţime cu un SUV roşu, a omorât cinci oameni şi a rănit alţi 48, potrivit unui ultim bilanţ al poliţiei şi autorităţilor în domeniul sănătăţii.

Între răniţi se află 18 minori cu vârste cuprnse între trei şi 18 ani, transportaţi la un spital pediatric din Milwaukee.

Zece minori se află la terapie intensivă, iar şase se află într-o stare critică.

Darrell Brooks Jr a fost inculpat în 2020 cu privire la punere în pericol a vieţii altora, iar la 5 noiembrie a fost inculpat în urma unui episod de violenţe casnice, potrivit unor documente judiciare.

El a fost eliberat ulterior, în schimbul unei cauţiuni în valoare de 1.000 de dolari, a precizat într-un comunicat procuratura din Milwaukee, care recunoaşte că această sumă este ”indecent de mică având în vedere natura acuzaţiilor” formulate împotriva acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.