Salariaţii Băncii americane Citigroup mai au la dispoziţie doar ziua de vineri pentru a se vaccina împotriva covid-19, altfel urmând să fie concediaţi, iar ameninţarea agitată în octombrie şi reiterată într-o notă trimisă la începutul acestei luni tuturor colaboratorilor grupului în Statele Unite, consultată de Bloomberg, este pe cale să devină realitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O foarte mică minoritate din rândul salariaţilor ar putea fi concediată la sfârşitul lunii, după ce este plasată în concediu fără plată până atunci.

Cu o zi înainte de expirarea ultimatumului dat de bancă, 99% dintre salariaţii acesteia s-au conformat, a anunţat joi, într-o postare pe LinkedIn, directoarea resurselor umane a grupului cu 70.000 de salariaţi Sara Wechter.

Scutiri din motive medicale sau religioase sunt acceptate de către bancă.

”În ultima zi, ne aşteptăm ca numărul angajaţilor care nu s-au conformat să scadă şi mai mult”, scrie Sara Wechter.

Citigroup este prima mare instituţie bancară de pe Wall Street care aplică consecinţele vaccinării obligatorii.

Grupul, cu sediul la New York, a justificat iniţial această dspoziţie prin decizia lui Joe Biden de a impune vaccinarea obligatorie a tuturor salariaţilor care muncesc în baza unor contracte guvernamentale.

Această dispoziţie a fost atacată în recurs în justiţie, însă Citigroup a dorit, cu toate acestea, să se conformeze.

Citigroup nu este prima întreprindere care concediază salariaţi nevaccinaţi în Statele Unite.

Compania aerană United Airlines a concediat 232 de salariaţi în octombrie, din cază că nu s-au vaccinat.

CEO-ul United Airlines Scott Kirby a salutat faptul că 99,7% dintre cei 67.000 de angajaţi americani ai companiei au respectat obligaţia de a se vaccina impusă de firmă.

Societatea agroalimentară Tyson Foods a adoptat aceeaşi politică şi a obligat 120.000 de salariaţi americani să se vaccneze până la 1 noiembrie.

Ea a anunţat că atins un nivel de vaccinare de 96% în rândul angajaţilor.

Google pare să vrea să le urmeze exemplul.

Conducerea gigantului tech le-a trimis o notă salariaţilor americani, în decembrie, în care îi anunţă că cei care nu se vaccnează până la 18 ianuarie ar putea fi concediaţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.