Autorităţile locale ucrainene anunţă miercuri o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la Herson, în apropierea liniei frontului, în sudul Ucrainei - începând de vineri seara, pe o perioadă de 58 de ore -, după ce Kievul a anunţat vineri că şi-a încheiat pregătirile unei contraofensive de amploare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începând de la ora (locală) 20.00 (şi ora României), la 5 mai, o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii va fi impusă la Herson şi va dura până la ora (locală) 6.00 (şi ora României), la 8 mai”, anunţă într-o postare pe Telegram şeful Administraţiei Militară locale, Oleksandr Produkin.

”În aceste 58 de ore, va fi interzisă deplasarea, iar circulaţia pe străzile oraşului (Herson) va fi închisă atât la intrare, cât şi la ieşire”, precizează el.

Produkin justifică aceste ”restricţii temporare” prin ”necesitatea” ca ”forţele de ordine să-şi poată face treaba”, fără să ofere alte detalii.

Miercuri, un atac rusesc al unui spermarket din Herson s-a soldat cu trei morţi şi cinci răniţi, totţi civili, a anunţat într-o postare pe Telegram ministrul ucrainean de Interne Igor Klimenko.

Kievul a anunţat vineri că pregătirile în vederea unei contraofensive de amploare în vederea recuceririi teritoriilor cucerite de către Rusia în estul şi sudul Ucrainei ”au ajuns la sfârşit”.

Numeroase zvonuri circulă în rândul unor analişti cu privire la momentul în care va avea loc acest asalt şi în ce zonă anume.

Zona din jurul oraşului Bahmut, în Donbas (est), epicentrul confruntărilor armate ruso-ucrainene de mai multe luni de zile, este mai deluroasă, în timp ce zonele Hersonului şi Zaporijiei, situate în sud, sunt zone de câmpii agricole.

Rusia ocupă în continuare aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei - inclusiv Peninsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014.

Hersonul, ocupat timp de mai multe luni în 2022 de către trupele Moscovei, a fost eliberat în noiembrie, în urma unei contraofensive a Kievului în regiune.

Oraşul este bombardat de atunci cu regularitate, iar aramta rusă se află de cealaltă parte a fluviului Nipru, care a devenit linia naturală a frontului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.