Premierul Thailandei a anunţat că 26 de persoane au fost ucise în urma atacului comis de un militar în nord-estul ţării. Bilanţul iniţial era de 20 de victime. Atacatorul a fost împuşcat de forţele de ordine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Prayut Chan-O-Cha a precizat că motivele atacatorului au fost de "ordin personal", subliniind că evenimentul este unul "fără precedent".

Douăzeci şi şase de persoane, între care şi un băiat de 13 ani, au fost ucise de militar, înainte ca acesta să fie împuşcat de forţele de ordine.

"Este fără precedent în Thailanda şi vreau ca o astfel de criză să nu se mai producă", a declarat premierul, aflat la spitalul Nakhon Ratchasima, unde se află zeci de persoane rănite, dintre care două sunt în stare gravă.

Prayut a precizat că atacatorul, Jakrapanth Thomma, a avut o problemă personală, legată de vânzarea unei case.

El a utilizat o mitralieră M60, o armă de atac şi muniţii, furate de la baza sa militară, de unde a luat şi un vehicul militar.

Majoritatea celor 26 de victime au fost ucise în şi în jurul unui centru comercial.

Atacatorul, care avea 32 de ani, a fost ucis în jurul orei 02.00 GMT, de un comando de elită a forţelor de securitate în cursul unei operaţiuni care a mobilizat sute de persoane.

Jakrapanth Thomma a deschis focul mai întâi la o bază militară, unde au murit trei persoane. El a furat apoi o maşină militară şi a plecat în centrul oraşului. Thomma a luat arme din arsenalul bazei militare.

Militarul a deschis ulterior focul la un templu budist şi la un centru comercial.

El s-a baricadat apoi în centrul comercial unde a fost adusă chiar şi mama lui în încercarea de a-l convinge să se predea.

Bărbatul a postat mesaje pe Facebook înainte şi în timpul atacurilor (“Să merg?”, “Nimeni nu poate scăpa de moarte”), până când reţeaua de socializare i-a şters contul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.