Un atac cu cuţitul în trenul de mare viteză ICE, între Regensburg şi Hamburg, la 6 noiembrie, soldat cu patru răniţi grav, ar putea avea un mobil ”islamist”, anunţă miercuri Parchetul General din Munchen, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ancheta cu privire la acest atac avansează.

Suspectul, un sirian în vârstă de 27 de ani, deţinea la domiciliu videoclipuri de propagandă ale Statului Islamic (SI).

”Analiza suporturilor de date confiscate acasă la suspect a arătat nu poate fi exclus un background islamist al faptei”, a anunţat într-un comunicat parchetul din Munchen.

”Indicii în acest sens sunt, între altele, conţinutul contului de Facebook al suspectului şi videoclipuri de propagandă ale organizaţiei teroriste Statul Islamic descoperite acasă la acesta”, precizează parchetul.

Atacul cu cuţitul într-un tren ICE, între Regensburg şi Hamburg, la 6 noiembrie, s-a soldat cu patru răniţi grav.

Tânărul suspect sirian a fost spitalizat la psihiatrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.