Aproximativ 75 de ţări şi teritorii - reprezentând o treime din lume - au fost afectate în 2023 de folosirea armamentului exploziv care a cauzat un nivel de pagube ”fără precedent” atât infrastructurilor civile, cât şi populaţiilor, denunţă într-un raport anual publicat luni Handicap International, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul civililor ucişi este în creştere cu 122% faţă de 2022, se arată în raport, în care se înregistrează o creştere foarte puternică a atacurilor vizând infrastructuri sanitare - 763 de incidente, cu 12% mai multe decât în 2022 -, infrastructuri de învăţământ - cu 80% mai multe decât în 2022 - sau de ajutor umanitar.

Războiul din Fâşia Gaza - unde armata israeliană poartă de peste şase luni o ofensivă în urma unui atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie, cântăreşte greu în aceste date, subliniază autorii raportului, care reiau date de la Banca Mondială (BM), potrivit cărora peste 80% dintre locuinţe au fost distruse sau avariate în enclavă, unul dintre cele mai dens populate teritorii din lume.

Nouă ţări sau teritorii sunt extrem de afectate, potrivit Handicap International, şi anume Libanul, Myanmarul, Pakistanul, Palestina, Somalia, Sudanul, Siria, Ucraina şi Yemenul.

90% DINTRE VICTIME, CIVILI

”Folosirea armamentului exploziv în mediul urban are consecinţe absolut devastatoare asupra civililor”, declară AFP însărcinatul cu comunicarea al Handicap International, Gilles Lordet.

În afară de morţi, ”el cauzează deplasări masive de populaţie şi are consiecinţe pe termen lung, ptrecum contaminarea solului” cu mine neexplodate, subliniază el.

Civilii reprezintă 90% dintre victimele armamentului exploziv foslot în oraşe, se arată în raport.

Handicap International publică acest raport în contextul în care luni a început la Oslo o reuniune internaţională de trei zile la care se discută despre punerea în aplicare a unei ”Declaraţii politice” din 2022 privind o mai bună protecţie a civililor împotriva folosirii armamentului exploziv în zone populate, semnată de 86 de ţări.

Douăzeci şi opt dintre aceste 86 de ţări fac parte dintre ţările afectate de folosirea armamentului exploziv, relevă Handicap International.

Israelul şi Rusia au au semnat ”Declaraţia” din 2022.

”Statele trebuie să pună imediat în aplicare Acordul internaţional privind protejarea civililor de consecinţele folosirii armamentului exploziv. Ele trebuie să implementeze politici concrete în vederea unei atenuări a suferinţelor umanitare cauzate de bombardamente şi bombardarea intensivă a oraşelor”, cere, citată în raport, o reprezentatntă a Handicap international, Alma Taslidzan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.