Trei persoane au fost arestate miercuri, la Marsilia, în urma unei serii de incidente între persoane neidentificate şi romi dintr-o tabără de la nord de oraş, dintre care mai mulţi au fost răniţi, potrivit unor surse judiciare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În spatele unor grilaje verzi impozante, care blochează intrarea în tabără, instalată în clădiri industriale dezafectate din nordul Marsiliei, aproximativ zece persoane au declarat miercuri că locul în care trăiesc a fost luat ca ţintă în weekend.

"Ne-a fost tuturor frică", declară Andrada, o romă în vârstă de 15 ani, care afirmă că trăieşte de cinci ani la Marsilia, unde este şcolarizată.

"Prima dată ei au venit şi ne-au spus «să tăceţi din gură, voi, toţi românii». Ne-au spus să plecăm", afirmă ea.

Mai rârziu, atacatorii au revenit şi au aruncat cu sticle şi obiecte în tabără, adaugă tânăra, precizând că romi au fost răniţi.

Potrivit Parchetului, care a îndemnat la prudenţă cu privire la aceste evenimente, o primă altercaţie a izbucnit luni către ora locală 22.00 (23.00, ora României), "între indivizi care fac parte din comunitatea romă, pe de o parte, şi tineri magrebieni, pe de altă parte".

Un rom în vârstă de 40 de ani a fost rănit la braţ "cu katana", o sabie japoneză.

Imediat după miezul nopţii, mai mulţi romi au fost uşor răniţi cu "bucăţi mici de plumb, aparent alice (...). S-ar părea că este ceva accidental. Ei ar fi fost răniţi de un camarad care manipula o armă de calibru mic", potrivit parchetului.

Un coctel Molotov a fost de asemenea aruncat, însă nu a explodat.

Şapte persoane au fost spitalizate, potrivit sursei judiciare citate.

Două dintre ele erau internate în continuare miercuri dimineaţa. Una dintre aceste două persoane este un adolescent în vârstă de 14 ani.

În total, trei reţineri au fost operate, dintre care două pentru noi tiruri cu pietre, marţi.

Ancheta urmează să permită să se afle dacă aceste incidente sunt legate între ele.

Până la finalizarea anchetei, supravegherea a fost consolidată în jurul taberei de romi, într-un context tensionat cu vecinii.

Ancheta a fost încredinţată poliţiştilor din cadrul serviciilor de siguranţă la nivel de departament din Marsilia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.