Aproximativ 100 de membri ai armatei americane au luat parte la o formă de ”activitate extremistă interzsă” în cursul lui 2021, a anunţat Pentagonul, care a prezentat noi directive adresate militarilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a dispus în februarie o analiză politică, la Pentagon, în domeniul luptei împotriva extremismului în apărare.

El a făcut atunci acest anunţ după dezvăluiri cu privire la faptul că zeci de foşti militari au luat parte la atacul Capitoliului, la 6 ianuarie, când mii de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Congresul pentru a-i împoedica pe congresmeni să certifice victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

”Majoritatea zdrobitoare a bărbaţilor şi femeilor din Apărare servesc această ţară cu onoare şi integritate”, declară Lloyd Austin, citat în comunicatul care însoţeşte raportul unui Grup de lucru cu privire la lupta împotriva extremismului.

”Ei respectă jurământul pe care l-au depus de a susţine şi de a apăra Constituţia Statelor Unite”, subliniază el.

”Credem că numai un număr foarte mic de persoane încalcă acest jurământ luând parte la activităţi extremiste”, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

”Aproximativ 100” de membri ai armatei americane active şi de rezervă au avut actvtăţi extremiste interzise în cursul acestui an, precizează el.

Kirby nu precizează despre ce tip de activităţi extremiste este vorba, însă citează faptul de a promova răsturnarea Guvernului sau ”terorismul intern” ca exemple de practici interzise.

În aceste noi directive, Grupul de lucru nu citează grupări extremiste anume.

Între recomandări se află o formare sporită a militarilor cu privire la ceea ce constituie o activitate extremistă interzisă.

”Acest lucru include consemne pe reţele de socializare, ceea ce este autorizat sau nu”, declară John Kirby.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.