Un consilier special al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Ibrahim Kalin, condamnă duminică, de Crăciun, violenţele care au avut loc în marja unei manifestaţii de susţinere a kurzilor în urma asasinării a trei persoane, vineri, în centrul Parisului, pe rue d'Enghien, şi acuză Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), înfiinţat în 1978 cu intenţia de a crea un stat kurd independent, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acesta este PKK-ul din Franţa”, denunţă Ibrahim Kalin într-un mesaj postat pe Twitter, cu maşini răsturnate şi arse.

”Aceeaşi organizaţie teroristă pe care voi o susţineţi în Siria. Acelaşi PKK care a ucis mii de turci, kurzi şi forţe de securitate în cursul ultimilor 40 de ani. Acum ei ardf străzile Parisului. Veţi păstra tăcerea în continuare?”, denunţă consilierul lui Erdogan.

Manifestaţii în omagiul celor trei kurzi ucişi vineri la Paris au avut loc sâmbătă, pătate de violenţe.

Un pensionar francez, presupusul autor al atacului armat, a declarat că a acţionat din rasism.

La manifestaţii s-au strigat, între alte sloganuri, ”Trăiească rezistenţa poporului kurd!”.

Începând din 1984, PKK poartă o luptă armată împotriva Turciei şi este activ în Siria, Iran şi Irak.

PKK este considerată o organizaţie teroristă de către Ankara, Uniunea Europeană (UE), Statele Unite, Australia, regatul Unit, canada şi Noua Zeelandă.

Cel puţin patru maşini au fost răsturnate, dintre care cel puţin una a fost incendiată, iar în forţe de ordine s-a aruncat cu proiectile, la manifestaţii.

Prefectul Poliţiei Parisului Laurent Nunez a prezentat, la BFMTV un bilanţ de 31 de membri ai forţelor de securitate răniţi uşor şi un manifestant rănit la arcadă.

Prefectul a anunţat că ”vreo 15 vitrine au fost crăpate”, fără să fie sparte de tot, pe traiectoria unui marş care a portnit din Place de la République.

Manifestaţia a început ”normal”, a precizat el.

Incidentele au început ”un pic după ora (locală) 13.00 (14.00, ora României), dintr-un motiv care pare legat de o provocare”, a declarat Laurent Nuñez, care a evocat ”o camionetă care ar fi trecut” pe lângă manifestaţie.

”Au existat provocatori care au trecut, la bordul unui vehicul, cu steagul turc şi care au făcut semnul «Lupilor gri», lucru care i-a provocat în mod automat pe tineri”, declara anterior un purtător de cuvânt al Consiliului Democratic Kurd din Franţa, Berivan Firat.

Zeci de persoane au aruncat cu proiectile în forţe de ordine, care au replicat cu gaze lacrimogene. ”Trăiască rezistenţa kurdă!”, au strigat mai mulţi manifestanţi.

Coloana, în care s-au aflat mii de oameni iniţial, s-a despărţit în două, din cauza acestor tensiuni, iar doar câteva sute de manifestanţi au reuşit să ajungă, imediat după ora locală 14.00 (15.00, ora României) Place de la Bastille, punctul de sosire al cortegiului.

Numeroşi manifestanţi agitau steaguri PKK sau efigia celor trei activişti kurzi asasinaţi în ianuarie 2013 la Paris.

Imediat după atacaul de vineri, kurzii din Franţa au evocat un act ”terorist” şi au acuzat Turcia.

Kurdes tués à Paris : un conseiller d'Erdogan condamne les violences et incrimine le PKK
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.