Campania de strângere de fonduri în vederea finanţării cercetării internaţionale privind teste, tratamente şi vaccinuri împotriva noului coronavirus a depăşit pragul de zece miliarde de dolari, a anunţat marţi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această iniţiativă, lansată la 4 mai, a reuşit să adune promisiuni din întreaga lume ale unor guverne, instituţii, fundaţii sau persoane în sumă de 10,4 miliarde de dolari (9,5 miliarde de euro), a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter von der Leyen.

”Excelent rezultat. Am atins un prim jalon în maratonul donatorilor în vederea unui răspuns mondial împotriva coronavirusului, condus de Comisia Europeană”, a subliniat ea.

Această operaţiune - boicotată de Statele Unite - urmează să continue până la sfârşitul lui mai.

Ea face parte dintr-un plan internaţional de acţiune împotriva pandemiei covid-19 lansat la sfârşitul lui aprilie de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în vederea accelerării unui acces echitabil în lume la instrumente de luptă împotriva acestei crize sanitare fără precedemt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.