Experţii OMS au vizitat sâmbătă, la Wuhan, în centrul Chinei, primul spital care a internat bolnavi de covid-19, în cea de a doua zi a anchetei lor pe teren cu privire la originea pandemiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima ţară afectată de pandemia covid-19, China păstrează o tăcere aproape totală cu privire la această vizită ultrasensibilă din punct de vedere politic pentru Beijing, acuzat de faptul că a întârziat să reacţioneze după primele cazuri de covid-19.

”OCAZIE IMPORTANTĂ DE A DISCUTA DIRECT CU MEDICI”

Programul exact al experţilor OMS rămâne opac, iar mesajele lor pe reţele de socializare şi cele ale OMS constituie surse rare de informare.

Anchetatorii, care au ieşit joi dintr-o carantină de 14 zile, s-au dus sâmbătă - sub escortă şi fără presă - la Spitalul Jinyintan din Wuhan, a constatat AFP.

Această instituţie este prima care a primit pacienţi cu ceea ce era la vremea respectivă doar un virus misterios, în oraşul în care a început pandemia, la sfârşitul lui 2019.

Această vizită a fost o ”ocazie importantă de a vorbi în mod direct cu medici care se aflau pe teren la acel moment-cheie al luptei împotriva covid-19”, a scris pe Twitter unul dintre membrii delegaţiei OMS, Peter Daszak.

Îndoieli puternice există cu privire la elemente pe care anchetatorii vor putea să le culeagă la peste un an de la începutul pandemiei şi în contextul în care autorităţile sunt cunoscute prin opacitatea lor în subiecte polemice.

”AGENDĂ FOARTE, FOARTE ÎNCĂRCATĂ”

Puterea comunistă chineză - pătată de o gestionare controversată în primele săptămâni ale epidemiei - a lansat la Wuhan o imensă expoziţie pentru a-şi polei imaginea şi a sărbători victoria revendicată de către China împotriva noului coronavirus.

O parte a delegaţiei OMS a vizitat expoziţia.

Portrete imense ale preşedintelui chinez Xi Jinping domină ansamblul, iar panouri mai mici aduc un omagiu personalului medical care a murit din cauza covid-19, printre manechine îmbrăcate în combinezon integral şi sloganuri care glorifică Partidul Comunist Chinez (PCC, unic).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încercat vineri să tempereze aşteptările de la această misiune.

”Aş vrea să pun pe toată lumea în gardă. Succesul într-o anchetă cu privire la transmiterea de la animal la om nu se măsoară neapărat prin găsirea absolută a unei surse în prima misiune”, a declarat în faţa presei directorul Operaţiunilor OMS de Urgenţă Michael Ryan.

În afara anunţării unei ”agende foarte, foarte încărcate” a echipei de experţi la Wuhan, Ryan a rămas vag cu privire la programul acestora.

Ryan a evocat vizite la Institutul de Virusologie din Wuhan şi la o piaţă don oraş, în care se vindeau animale exotice vii şi în care s-ar fi putut transmite virusul de la animal la om.

Administraţia lui Donald Trump evoca o ipoteză potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 care provoacă boala covid-19 ar fi ”scăpat” de la Institutulde Virusologie printr-o contaminare a cercetătorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.