Alegătorii din California au profitat de alegerile primare de marţi pentru a-l destitui pe foarte progresistul procuror din San Francisco Chesa Boudin şi a plasa în fruntea cursei la prmăria Los Angelesului un miliardar fost republican, Rick Caruso, care vrea mai mulţi poliţişti şi mai puţine persoane fără adăpost, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mulţi observatori consideră că mesajul transmis de către alegătorii din două dntre cele mai de stânga oraşe din Statele Unite este clar, şi anume vor ca conducătorii lor să pună rapid capăt unei creşteri a unei infracţionalităţi în creştere şi cer, în general, mai multă siguranţă în viaţa de zi cu zi.

California - un bastion al Partidului Democrat al lui Joe Biden - s-a săturat de politici prea reformatoare, însă nici restul ţării, mai conservatoare, nu le vrea.

James Hohmann, un editorialist la ziarul The Washington Post (WP) scrie că destituirea procurorului din San Francisco, Chesa Boudin, la urne, marţi seara, ”este o cotitură”.

”Nu este vorba doar despre respingerea unui procuror local. Este vorba despre repudierea unei abordări laxiste, care a eşuat şi a făcut mai puţin sigure atât de multe dintre oraşele noastre”.

Scorul bun obţinut în alegerile primare minicipale de la Los Angeles de către extrem de bogatul promotor imobiliar Rick Caruso este considerat, de asemenea, de către unii observatori drept un refuz de a lăsa lucrurile să meargă de la sine.

Rick Caruso  - un traseist republican, care candidează din partea democraţilor, prezentat de către adversari drept o clonă californiană a lui Donald Trump - a injectat peste 40 de milioane de dolari în campania sa electorală, în mare parte din fonduri proprii.

El marchează prin două mari promisiuni, şi anume să reducă infracţionalitatea prin recrutarea a 1.500 de poliţişti suplimentari şi să desfiinţeze taberele persoanelor fără adăpost care împânzesc oraşul.

El a obţinut, miercuri, 42% dintre voturile numărate, iar rivala sa, Karen Bass, o aleasă din cadrul Partidului Democrat a obţinut 37%.

Karen Bass, o afroamericană care speră să devină prima femeie primar a Los Angelesului, a cheltuit de 12 ori mai puţin ca Rick Caruso, pe care urmează să-l înfrunte în duelul din noiembrie.

Aceste rezultate par să confirme o tendinţă care a apărut la sfârşitul lui 2021, odată cu alegerea primar al New Yorkului a lui Eric Adams.

Un fost poliţist, Eric Adams a pus, de asemenea, accentul asupra luptei împotriva infracţionalităţii şi problemei persoanelor fără adăpost.

Partidul Democrat şi preşedintele american Joe Biden au anunţat miercuri că au auzit.

”Alegătorii au transmis un mesaj clar noaptea trecută (marţi). Cele două partide trebuie să acţioneze şi să facă ceva împotriva infracţionalităţi şi armelor de foc”, a tunat Joe Biden în faţa unor jurnalişti.

Joe Biden a îndemnat statele şi muncipalităţile să folosească ”miliardele de dolari” pe care le primesc prin subvenţii federale ”pentru a angaja agenţi şi a reforma serviciile de poliţie”.

Aceasta este o schimbare clară de ton, faţă de îndemnuri de a tăia bugetele poliţiei - în vederea unei mai bune finanţări a programelor sociale - care s-au multiplicat după uciderea afroamericanului George Floyd, sufocat cu genunchul pe gât de către un poliţist alb, la o arestare.

În afara destituirii lui Chesa Boudin şi de performanţa lui Rick Caruso, nimic nu arată, însă că statul California a devenit brusc alergic la politici progresiste.

Şeriful comitatului Los Angeles, Alex Villanueva, care i-a ironizat recent pe progresişti şi a denunţat ”stânga woke”, a realizat un scor anemic în primare, care riscă să-l coste realegerea.

Procurorul general al Californiei, foarte democratul Rob Bonta, a pornit bine, la rândul său, în vederea unui nou mandat, după ce şi-a subliniat voinţa de a reforma justiţia penală, la fel ca Chesa Boudin.

Înfrângerea procurorului din San Francisco nu înseamnă, de altfel, o înfrângere a tuturor reformatorilor.

Personalitatea sa - foarte contestată - a jucat împotriva politicii sale.

Chesa Boudin - fiul unor activişti de extremă stânga, condamnaţi din cauză că au ucis doi poliţişti într-un jaf armat în 1981 - a fost o vreme traducătorul preşedintelui populist venezuelean Hugo Chavez, după care a devenit avocat.

Consultantul democrat John Whitehurst consideră că este vorba mai degrabă despre o reechilibrare şi că interpretarea acestor alegeri primare este necesar să fie nuanţată.

”Alegătorii spun «nu vrem să fie tăiat bugetul poliţiei, însă vrem poliţişti care să nu bată oamenii şi care să nu încalce drepturile fundamentale”, declară el San Francisco Chronicle.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.