Decizia lui David Cameron de a demisiona peste trei luni îi asigură Marii Britanii o perioadă de respiro în care liderii de la Londra şi de la Bruxelles pot trasa un acord care să limiteze efectele Brexit, comentează The Guardian.
Activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care va duce la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, îi va reveni viitorului premier al ţării, care va fi desemnat în această toamnă. "Între timp, totul continuă exact ca şi înainte. Votul de la referendum are implicaţii politice enorme, dar niciun efect legal direct. Rămânem în UE”, scrie analistul Joshua Rozenberg în cotidianul britanic.
El a explicat şi că viitorul premier, chiar dacă va fi vorba de un susţinător al pro-Brexit, va ezita probabil să notifice oficial UE privind începerea procedurilor de ieşire. "Aceasta pentru că Articolul 50 (...) nu are frână de urgenţă. Nimic din Tratatul de la Lisabona nu îi permite unui stat să se răzgândească şi să oprească procesul – deşi acest rezultat ar putea fi obţinut, fără îndoială, printr-o amendare a tratului, dacă celelalte 27 de state membre UE sunt de acord”, a adăugat expertul.
În aceste condiţii, Rozenberg se aşteaptă ca la Bruxelles să aibă loc negocieri înainte de activarea Articolului 50, negocieri ce ar putea dura până în cursul anului viitor.
"Dacă va exista o ofertă semnificativ mai bună, noul premier ar putea alege să o supună votului popului – cred că nu prin organizarea unui alt referendum, ci prin convocarea de alegeri generale anticipate”, a adăugat el.
Legea britanică prevede două posibilităţi în acest sens. Prima necesită susţinerea a două treimi dintre membrii Camerei Comunelor. Cealaltă presupune un vot de încredere, pentru care este nevoie de o majoritate simplă – însă această metodă prevede o perioadă de 14 zile în care să se încerce formarea unui nou Guvern.
Înainte de anunţarea referendumului, majoritatea parlamentarilor se opuneau unui Brexit. O parte dintre ei sunt, însă, acum de părere că trebuie să respecte voinţa majorităţii alegătorilor.
Articolul 50 prevede că un stat membru „poate decide retragerea (din UE- n.r.) în concordanţă cu propriile sale prevederi constituţionale”. Dar Marea Britanie nu are o Constituţie, aşa că aceste prevederi sunt deschise discuţiilor.
Articolul 50 este descris, de multe ori, drept un proces de doi ani. Însă aceasta este o simplificare excesivă a prevederilor sale, potrivit The Guardian.
"Cei doi ani nu includ perioada de dinainte de notificarea oficială, care poate fi de un an sau mai mult. Negocierile pot dura mai mult de doi ani, cu acordul tuturor celorlalte state membre. Iar Marea Britanie şi UE pot conveni asupra unei date de retragere mai devreme de doi ani sau mai târziu”, a subliniat Rozenberg.
Există, însă, riscul ca vreunul dintre statele membre UE să insiste ca Marea Britanie să iasă după doi ani de la data notificării, indiferent de stadiul negocierilor.
Pe de altă parte, Londra ar putea depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană ca membru nou, însă Bruxelles-ul i-ar putea impune o serie de condiţii în acest caz – precum aderarea la Zona euro sau la spaţiul Schengen, ceea ce ar fi inacceptabil pentru populaţia Regatului Unit.
'Pe scurt, retragerea din UE nu va fi imediată. Cu cât dureaxă mai mult să negocieze un acord, cu atât sunt mai multe şanse ca termenii noii relaţii a Marii Britanii cu UE să se schimbe”, conchide analistul.
Joshua Rozenberg este jurnalist specializat pe probleme juridice şi a colaborat timp de 15 ani cu BBC în această calitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
