Ambasada Arabiei Saudite la Haga, ţinta unor focuri de armă, fără să rănească pe cineva

Ambasada Arabiei Saudite la Haga, ţinta unor focuri de armă, fără să rănească pe cineva
Ambasada Arabiei Saudite la Haga, ţinta unor focuri de armă, fără să rănească pe cineva (Foto: Twitter)

Mai multe focuri de armă au fost trase asupra sediului Ambasadei Arabiei Saudite la Haga - fără ca cineva să fie rănit -, a anunţat joi poliţia olandeză, relatează AFP.

”Chiar înainte de ora (locală) 6.00 (7.00, ora României), am primit un mesaj potrivit căruia s-a tras un foc de armă asupra unei clădiri la Haga. Nu au existat răniţi”, a anunţat pe Twitter poliţia.

Un număr de cartuşe de glonţ a fost descoperit la faţa locului, după incident, a anunţat poliţia, potrivit agenţieiolandeze de presă ANP.

Presa scrie că pe clădirea ambasadei se află urme lăsate de aproximativ 20 de gloanţe şi a difuzat imagini în care apar ferestre sparte.

Poliţia nu a conformat numărul focurilor de armă.

Agenţi au blocat accesul către ambasadă, iar echipe de criminalişti efectuau o anchetă, a anunţat poliţia.

Motivul atacului este necunoscut pentru moment.

Incidentul a aut loc la o zi după ce un atentat cu exploziv a vizat la Jeddah, în Arabia Saudită, o ceremonie care comemora Armistiţiul de la 11 noiembrie 1918, în prezenţa unor diplomaţi occidentali, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie.

Două persoane au fost rănite în acest atac - un angajat consular grec şi un poliţist saudit.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor