Preşedintele american Donald Trump afirmă luni, într-un mesaj postat pe Twitter, că are dreptul absolut să se graţieze”, dar că ”nu a făcut nimic greşit” în ancheta rusă, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump se apleacă în acest tweet asupra problemei dacă se poate graţia singur, în cazul în care procurorul special Robert Mueller stabileşte că s-a amestecat în ancheta cu privire la amestecul Rusiei în alegerile din 2016.

Avocatul său Rudy Giuliani a sugerat, într-o serie de interviuri acordate duminică unor televiziuni americane, că Trump ar putea să aibă puterea să se graţieze singur, dar că ar fi neînţelept să o facă.

”Să se graţieze singur ar fi de negândit şi probabil va conduce la inculpare în vederea destituirii (impeachment) imediat”, a declarat pentru emisiunea NBC “Meet the Press” Giuliani.

”Aşa cum au declarat numeroşi jurişti, eu am dreptul absolut să mă GRAŢIEZ singur, dar de ce aş face-o, când nu am făcut nimic rău?”, afirmă Trump în acest tweet.

”Numirea procurorului special este total NECONSTITUŢIONALĂ! În pofida acestui lucru, facem jocul pentru că eu, spre deosebire de democraţi, nu am făcut nimic rău!”, a scris el mai târziu.

Giuliani a făcut declaraţiile de duminică în contextul în care Casa Albă îşi consolidează apărarea şi atacă tot mai dur ancheta rusă.

El a subliniat că echipa de avocaţi a preşedintelui va lupta împotriva oricărui efort de a-l obliga pe Trump să depună mărturie în faţa unui mare juriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.