Alex Batty, adolescentul britanic ”dispărut” şi găsit în Franţa, plasat sub protecţie până la majorat, peste două luni

Alex Batty, adolescentul britanic ”dispărut” şi găsit în Franţa, plasat sub protecţie până la majorat, peste două luni

Justiţia britanică a hotărât joi să-l plaseze pe Alex Batty - un adolescent în vârstă de 17 ani găsit în Franţa la şase ani după ce a fost dat dispărut - sub măsuri de protecţie până la împlinirea vârstei majoratului, peste două luni, relatează AFP.

Tânărul a ”dispărut” în timpul unei vacanţe în Spania împreună cu mama sa şi cu bunicul său, în 2017.

El a fost găsit miercuri, în timpul nopţii, de către un şofer de livrări, în timp ce mergea de-a lungul unui drum, în apropiere de Toulouse.

El a revenit în Regatul Unit sâmbătă.

Tânărul a fost încredinţat bunicii sale, sub supervizarea justiţiei.

”Alex este, într-un mod întru totul de înţeles, îngrozit de publicitatea care înconjoară situaţia în care se află”, a declarat judecătoarea Sarah Singleton, la o audienţă, la Manchester.

Timp de şase ani, adolescentul, mama sa şi bunicul său au dus o viaţă nomadă, fără să rămână niciodată mai mult de câteva luni în acelaşi loc - mai întâi în Maroc, iar apoi în Pirineii francezi.

O anchetă cu privire la circumstanţele dispariţiei sale este în curs în Regatul Unit.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră