Preşedintele sârb Aleksandăr Vucici promite să nu recunoască niciodată Kosovo, după ce a refuzat să semneze un pact promovat de către Uniunea Europeană (UE) în vederea unei normalizări a relaţiilor între cei doi foşti inamici, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderii sârb şi kosovar s-au întâlnit luni la Bruxelles, în urma unor presiuni intense ale UE, pentru a se pune de acord asupra unui plan care să stabilească cadrul unei eventuale normalizări a relaţiilor şi o ”recunoaştere de facto” a Kosovo de către Serbia.

În pofida asigurărilor oferite de către oficiali europeni cu privire la o undă verde a celor două părţi a unui acord de principiu, negocierile s-au soldat cu un eşec.

Priştina şi Belgradul se acuză reciproc de faptul că sunt vinovate de impas şi subliniază că rămân de soluţionat numeroase puncte.

Şeful statului sârb s-a adresat marţi seara sârbilor, cărora le-a promis să nu recunoască niciodată Kosovo şi cărora le-a spus că nu are nicio intenţie să ajute acest ”teritoriu” să adere la ONU.

”Atât timp cât voi fi eu preşedinte, nu voi semna şi nici nu voi accepta vreo recunoaştere oficială sau neoficială a Kosovo sau ca Kosovo să intre în ONU”, a declarat el la televiziunea sârbă.

O NOUĂ REUNIUNE LA 18 MARTIE

Serbia refuză să recunoască independenţa proclamată în 2008 de către fosta sa provincie, a cărei populaţie este în mare parte albaneză.

După războiul sângeros între rebeli separatişti albanezi şi forţe sârbe, care s-a încheiat cu bombardamente NATO, la sfârşitul anilor '90, relaţiile Priştinei cu Belgradul sunt tensionate.

Aleksandăr Vucici a anunţat însă că este pregătit să discute alte subiecte, dar numai dacă Kosovo acceptă să înfiinţeze o Asociaţie a municipalităţilor populate majoritar de etnici sârbi - care să le dea etnicilor sârbi din Kosovo o anumită autonomie.

”Sunt deschis la tot restul, nu numai pentru că asta ne va ajuta să avansăm pe calea europeană, ci şi pentru că este bine pentru relaţiile dintre sârbi şi albanezi”, a dat el asigurări.

Însă, premierul kosovar Albin Kurti consideră că orice acord este necesar să prevadă recunoaşterea - într-o formă sau alta - a independenţei Kosovo.

Înainte de întâlnirea de la Bruxelles, un oficial european de rang înalt a declarat că cei doi foşti inamici au acceptat acest proiect - ţinut secret până la publicarea acestuia, luni seara.

O nouă reuniune a liderilor sârb şi kosovar sub auspiciile UE este prevăzută la 18 martie, în Macedonia de Nord.

Problema Kosovo rămâne obsesivă pentru o parte a celor 6,7 milioane de sârbi, care consideră acest teritoriu drept legănul naţioonal şi religios al ţării lor.

Kosovo înregistrează aproximativ 120.000 de etnici sârbi între cei 1,8 milioane de locuitori, iar mulţi dintre aceştia refuză orice loialitate Priştinei - încurajaţi de Belgrad.

Acest lucru este extrem acut în nordul Kosovo, în apropiere de frontiera cu Serbia, teatrul unor confrunătri frecvente şi unor manifestaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.