Alegeri în Suedia - Stânga ar fi în frunte, în timp ce extrema dreaptă se află în declin (exit-polluri)

Alegeri în Suedia - Stânga ar fi în frunte, în timp ce extrema dreaptă se află în declin (exit-polluri)

Opoziţia de stânga ar devansa alianţa dintre dreapta şi extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, la alegerile parlamentare din Suedia, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne publicate la închiderea secţiilor de votare, informează AFP şi Reuters.

Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora 20:00 GMT (21:00 ora României), stânga ar obţine 51,3% din voturi, faţă de 46,8% pentru dreapta, susţinută de extrema dreaptă reprezentată de Partidul Democraţilor din Suedia (SD), care ar înregistra o scădere pentru prima dată de la intrarea sa în Parlament în 2010.

Un sondaj separat realizat în ziua alegerilor de postul de televiziune TV4 a arătat, de asemenea, că formaţiunile de centru-stânga se aflau în frunte.

Primele rezultate ale Autorităţii Electorale Suedeze urmează să fie anunţate în câteva ore. 

Deşi sunt adesea un indicator al rezultatului final, sondajele la ieşirea de la urne din Suedia nu s-au dovedit întotdeauna exacte. În 2022, de exemplu, un sondaj la ieşirea de la urne prevedea că blocul de stânga al Magdalenei Andersson va câştiga, dar alegerile au fost câştigate în cele din urmă de o coaliţie de dreapta condusă de Ulf Kristersson, care este acum prim-ministrul Suediei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră