Preşedintele american ales Joe Biden a anunţat că şi-a ales candidatul la postul de secretar al Trezoreriei şi că urmează să-l prezinte ”în curând”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Veţi afla în curând alegerea mea la Trezorerie, am luat decizia”, a anunţat el joi la Wilmington, fieful său în Delaware.

”Este vorba despre cineva care, cred eu, va fi acceptat de toate elementele Partidului Democrat, progresişti şi moderaţi”, a spus el, adăugând că ar putea să facă un anunţ în acest sens înainte sau imediat după Thanksgiving, la 26 noiembrie.

Lael Brainard, în vârstă de 58 de ani, singura voce democrată în Comitetul Politic Monetar al puternicei bănci centrale americane (Fed), este favorita, au declarat pentru AFP surse financiare apropiate lui Joe Biden.

Ea ar fi prima femeie secretar al Trezoreriei - de peste două secole.

O tehnocrată, absolventă a Universităţii Harvard, ea cunoaşte bine Trezoreria, echivalenta Ministerului Economiei şi Finanţelor, unde se ocupa de partea internaţională în administraţia Obama, înainte să fie numită de către Barack Obama la Fed.

Ea s-a ocupat de dosarul cu privire la presupuse manipulări ale monedei chineze, yuanul, de către Beijing.

Lael Brainard s-a remarcat, de asemnea, în timpul crizei datoriei zonei euro, în 2011, îndemnând - în culise - Uniunea Europeană (UE) să adopte un plan de ajutorare ambiţios al ţărilor supraîndatorate, potrivit presei americane.

Ea s-ar putea confrunta, însă, cu opoziţia aripii progresiste a Partidului Democrat, care consideră că nu a fost suficient de dură cu China.

Însă poziţia sa de centru ar putea să faciliteze confrimarea sa în Senat, în cazul în care acesta ar rămâne sub controlul republicanilor, după cele două alegeri parţiale din Georgia, prevăzute în ianuarie.

Janet Yellen, fosta preşedintă a Fed, Roger Ferguson, CEO-ul fondului de pensii TIAA, Mellody Hobson, una dintre conducătorii Fondului Ariel Investments şi Sarah Bloom Raskin, fosta adjunctă a secretarului Trezoreriei în timpul lui Obama se află pe lista principalilor candidaţi, potrivit acestor surse, care s-au exprimat sub protecţia anonimatului.

Următorul secretar al Trezoreriei va avea greaua sarcină să contribuie la ieşirea economiei americane din încetinirea în care a aruncat-o pandemia covid-19.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.