Politologul Sergiu Mişcoiu: Nominalizarea lui Siegfried Mureşan are şanse reduse. Suntem aproape de ameninţarea cu anticipatele, dar şi aceasta este puţin credibilă

Politologul Sergiu Mişcoiu: Nominalizarea lui Siegfried Mureşan are şanse reduse. Suntem aproape de ameninţarea cu anticipatele, dar şi aceasta este puţin credibilă

Politologul Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, consideră că nominalizarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier reprezintă mai degrabă o primă încercare de formare a unei majorităţi parlamentare decât o soluţie cu şanse reale de succes. În opinia sa, negocierile vor fi complicate, PSD nu pare dispus să susţină propunerea, iar ameninţarea cu alegerile anticipate este limitată de vulnerabilitatea politică a preşedintelui Nicuşor Dan.

Nominalizarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim-ministru reprezintă o surpriză în actualul context politic, susţine politologul Sergiu Mişcoiu. Evenimentele din ultimele săptămâni indicau mai degrabă desemnarea unui tehnocrat capabil să obţină sprijin din zone politice diferite şi să formeze o majoritate parlamentară.

„Este, până la urmă, un pas pe care l-a solicitat preşedintelui partea dreaptă a eşichierului politic. Toată lumea care l-a făcut preşedinte pe Nicuşor Dan a mers către această direcţie”, a explicat Mişcoiu.

Candidatul beneficiază de susţinerea a trei partide, însă această susţinere nu este suficientă pentru formarea unei majorităţi. Politologul atrage atenţia că PSD nu pare pregătit să voteze un guvern condus de Mureşan, ceea ce ar obliga premierul desemnat să caute sprijin fie în rândul social-democraţilor, fie în zona partidelor suveranist-naţionaliste.

„Este limpede, în urma acestor consultări, că alte partide şi, în special, Partidul Social Democrat nu ar merge în această direcţie. Asta ne duce cu gândul că domnul Mureşan va încerca să obţină voturi din partea unor partide care au venit pe culoarul suveranist-naţionalist în Parlament sau să convingă PSD-ul”, a afirmat el.

Calculul strategic al PSD

În opinia lui Sergiu Mişcoiu, PSD ar putea lua în calcul susţinerea unui astfel de guvern, chiar dacă o asemenea decizie ar presupune un sacrificiu politic pe termen scurt.

Partidul Social Democrat se află într-o perioadă dificilă, iar intrarea într-o opoziţie constructivă faţă de un guvern condus de Mureşan ar putea reprezenta, potrivit analizei politologului, o strategie pentru recâştigarea unei poziţii de forţă până la alegerile din 2028.

„Ar putea fi o soluţie pentru un PSD aflat în cădere liberă să se poziţioneze faţă de acest guvern şi să accepte să-l investească, pentru că este nevoie de un guvern cu puteri depline”, a spus Mişcoiu.

El a adăugat că o asemenea decizie ar presupune „o strategie de sacrificiu pe termen scurt”, dar care „poate să aducă PSD-ul într-o poziţie de forţă în alegerile din 2028”.

Deocamdată, însă, social-democraţii nu par dispuşi să susţină propunerea, iar formarea unei majorităţi este incertă.

O nominalizare cu şanse modeste

Politologul consideră neobişnuit faptul că preşedintele l-ar fi informat pe Mureşan asupra nominalizării fără ca acesta să pară pe deplin pregătit pentru preluarea funcţiei.

„Dacă vii cu o propunere, ar trebui să ştii că această propunere este deja acceptată în prealabil de candidatul la postul de premier”, a declarat Sergiu Mişcoiu.

El susţine că este foarte posibil ca Mureşan să fi ştiut că era susţinut de PNL, USR şi UDMR, dar să nu fi fost informat că urma să fie desemnat oficial de preşedinte.

În acest context, nominalizarea poate fi interpretată şi ca o încercare de transferare a responsabilităţii politice către partidele care îl susţin pe Mureşan.

„Această nominalizare pare, fără şanse, ca o pisică moartă aruncată în curtea partidelor PNL, USR şi UDMR: luaţi-vă şi spălaţi-vă pe cap cu guvernarea, demonstraţi că sunteţi capabili sau incapabili să faceţi un guvern”, a spus politologul.

Anticipatele, o ameninţare cu efect limitat

Sergiu Mişcoiu consideră că preşedintele Nicuşor Dan ar putea folosi un eventual eşec al guvernului propus pentru a creşte presiunea asupra partidelor parlamentare. Respingerea unei propuneri de guvern ar deschide calea unor noi negocieri şi, în anumite condiţii, către posibilitatea dizolvării Parlamentului.

„Cred că şi preşedintele Nicuşor Dan crede că această nominalizare are şanse modice să ajungă victorioasă în faţa Parlamentului”, a afirmat Mişcoiu.

În acelaşi timp, el consideră că România nu se află încă în apropierea alegerilor anticipate, ci mai degrabă în etapa ameninţării cu un asemenea scenariu.

„Suntem aproape de ameninţarea cu anticipatele, dar şi aceasta este puţin credibilă, pentru că, desigur, preşedintele este la rândul său vulnerabil”, a explicat politologul.

Vulnerabilitatea şefului statului ar fi legată de posibilitatea ca un Parlament dominat de formaţiuni suveraniste să iniţieze procedura de suspendare. În opinia lui Mişcoiu, un referendum de demitere organizat după o perioadă de instabilitate politică ar reprezenta un risc important pentru preşedinte.

„Ameninţarea cu anticipatele nu este chiar atât de credibilă pe cât şi-ar dori preşedintele să fie”, a spus el, precizând însă că un asemenea scenariu îi poate îngrijora pe parlamentarii care nu sunt siguri că îşi vor păstra mandatele în legislatura următoare.

România, fără un guvern cu puteri depline

Sergiu Mişcoiu nu se aşteaptă ca România să aibă foarte curând un nou guvern cu puteri depline. Chiar dacă Siegfried Mureşan ar reuşi să obţină o majoritate parlamentară, negocierile ar fi dificile, iar formarea Cabinetului nu ar fi un proces simplu.

„Nu cred că vom avea foarte curând guvern”, a declarat politologul.

El atrage atenţia asupra problemelor administrative şi economice generate de menţinerea unui guvern demis, care funcţionează în continuare cu atribuţii limitate. Una dintre dificultăţile majore este imposibilitatea rectificării bugetare.

„Problema majoră cu guvernul demis, aflat în continuare pe aparate, este aceea că acest guvern nu poate să rectifice bugetul şi aceea va fi marea noastră problemă”, a explicat Mişcoiu.

În opinia sa, prelungirea acestei situaţii afectează atât funcţionarea administraţiei, cât şi încrederea mediului economic.

„Toate aceste improvizaţii costă. Costă din punct de vedere economic. Nu se simt deloc bine investitorii, nu se simt deloc bine pieţele. Acest provizorat este cât se poate de păgubos pentru România”, a conchis politologul. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră