Rezultatul alegerilor prezidenţiale este suspendat în continuare, vineri, de rezultatele în câteva state-cheie, în care numărarea voturilor nu s-a încheiat ţi în care cursa este prea strânsă pentru a se declara un învingător, relatează AFP, care prezintăsituaţia în fiecare dintre aceste state.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecare stat atribuie un anumit număr de mari electori. Cu cei deja determinaţi, Joe Biden numără 253 sau 264 de mari electori - din cauza unor incertitudini cu privire la statul Arizona (11 mari electori) -, iar Donald Trump 214.

Ei au nevoie de 270 de mari electori pentru a ajunge în fotoliul de la Casa Albă.

Cei trei mari electori din Alaska nu au fost atribuiţi încă, dar niciun democrat nu s-a impus de decenii în acest stat, iar la finalul scrutinului nu exista vreun dubiu în acest sens.

ARIZONA

11 mari electori în joc

Joe Biden înregistra 50,1% din sufragii, iar Donald Trump 48,5%, o diferenţă de 47.000 de voturi, la numărarea parţială a 90% din sufragii, vineri.

Fox News şi agenţia americană de presă Associated Press (AP) au apreciat, în noaptea de marţi spre miercuri, că democratul a obţinut o victorie în acest stat din Vest şi că este imposibil ca republicanul să recupereze.

Alte publicaţii - ca New York Times (NYT) sau CNN - preferă să aştepte pentru a atribui victoria în aceststat, care votează în mod tradiţional cu republicanii.

Autorităţile locale nu cred că sunt în măsură să încheie numărarea voturilor până vineri.

GEORGIA

16 mari electori în joc

În total 98% dintre voturi au fost înregistrate în acest stat din Sud-Vest, care votează în mod tradiţional cu republicanii din 1996.

Donald Trump conducea marţi seara, însă avansul său s-a redus treptat, iar Joe Biden l-a devansat în noaptea de joi spre vineri.

Democratul are cu 1.096 de voturi în plus faţă de Donald Trump, iar amândoi înregistrează un scor de 49,4%.

NEVADA

6 mari electori în joc

89% dintre voturi erau înregistrate în acest stat deşertic din Vest, care a votat cu Hillary Clinton în 2016.

Joe Biden se afla, pentru moment, în frunte, cu 49,4%, iar Trump înregistra 48,5% din voturile exprimate. Este vorba despre odiferenţă de cel puţin 11.500  de voturi.

PENNSILVANYA

20 de mari electori în joc

95% dintre voturi erau numărate în acest stat industrial de pe ”Centura de rugină” din Nord-Est, în care canidaţii au făcut o campanie aprigă.

Avansul important al lui Donald Trump din seara alegerilor s-a redus odată cu numărarea buletinelor de vot prin corespondenţă, iar el mai avea aproximativ 18.000 de voturi în plus faţă de rivalul său, iar scorul a scăzut la 49,5% la 49,2%. Joi scorul era de 50,7% la 48,2%.

Dominarea probabilă a buletinelor de vot democrate în cele trimise prin corespondenţă şi care mai sunt de numărat probabil că răsturna rezultatul în favoarea democratului, potrivit presei americane.

NORTH CAROLINA

15 mari electori în joc

95% dintre voturi au fost deja înregistrate în acest stat din Sud-Est, în mod tradiţional republican.

Donald Trump era în avantaj (50,0%) faţă de Joe Biden (48,6%) cu aproximativ 77.000 de voturi.

Însă voturile prin corespondenţă, trimise cel mai târziu până în ziua alegerilor - 3 noiembrie - sunt acceptate, dacă sosesc în următoarele nouă zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.