Ministerul de Externe de la Chişinău anunţă că, în contextul alegerilor parlamentare de duminică, din Republica Moldova, au fost înregistrate alerte cu bombă la Roma, Genova, Bucureşti, Ashville, Alicante si Bruxelles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
CITEȘTE ȘI IGPR: A fost primit un e-mail privind existenţa unor dispozitive explozive la secţiile de votare pentru alegerile din Rep Moldova: Structurile competente au demarat verificări, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală

UPDATE - ”Toate secţiile din afara ţării unde au fost raportate alerte false cu bombă funcţionează în regim normal. Le mulţumim tuturor cetăţenilor care au aşteptat răbdători şi îşi exprimă dreptul la vot”, a transmis MAE de la Chişinău la mai mult deoră dela anunţul privind alertele cu bombă.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Alertele cu bombă au început exact cum au atenţionat  autorităţile anterior că se va întâmpla ca parte a asaltului Federaţiei Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova. Cazurile au fost la Roma, Genova (Italia), Bucureşti (România), Ashville (SUA) şi Alicante (Spania)”, anunţă MAE moldovean, ulterior, alerte similare fiind înregistrate şi la Bruxelles.
 
Sursa citată precizează că Instituţiile statului s-au pregătit pentru acest scenariu.
”Am stabilit proceduri clare şi cooperăm cu partenerii noştri din alte state pentru ca procesul electoral să nu aibă de suferit. Rugăm toţi cetăţenii să asculte recomandările autorităţilor, informaţiile oficiale şi să continuăm votul cinstit. Camerele de supraveghere a proceselor electorale amplasate în secţiile de votare sunt funcţionale şi ţin sub observaţie instrumentele electorale pentru ca acestea să rămână intacte până la reluarea proceselor de vot”, precizează MAE de la Chişinău.
Autorităţile din Republica Moldova au anunţat deja că iau în calcul, în contextul alegerilor parlamentare de dunminică, scenarii care includ întreruperea curentului, alarme false cu bombă, atacuri cibernetice,violenţe stradale şi acte de vandalism. Nu admitem ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină „lovitură de stat electorală”. ”Scopul unic al tuturor instituţiilor este de NU admite ca furtul de voturi şi acţiunile de destabilizare ruseşti să devină o „lovitură de stat electorală”, transmite Executivul de la Chişinău.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunţat duminică, în ziua scrutinului , că aproximativ 4000 de site-uri nu funcţionează. Potrivit oficialului, situaţia a apărut după ce Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC), instituţie subordonată Guvernului, a fost nevoit să blocheze o platformă în urma unui atac cibernetic masiv. Recean a precizat că atacul vizează infrastructura aferentă procesului electoral destinat alegerii Parlamentului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.