Agence France-Presse (agenţia franceză de ştiri, AFP) a anunţat marţi că a depus, la rândul său, o plângere la Comisia Naţională a Informaticii şi Libertăţilor (CNIL), în urma dezvăluirii, săptămâna trecută, a fişării anumitor persoane, între care patru jurnalişti ai agenţiei, în contul Monsanto, din cadrul grupului Bayer.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

AFP denunţă, într-un comunicat, drept ”inacceptabile asemenea practici”.

De asemenea, agenţia îşi ”exprimă susţinerea fără rezervă faţă de jurnaliştii săi care, zilnic, îşi exercită meseria cu obiectivitate şi rigoare”, a declarat directorul publicaţiei, Phil Chetwynd.

Mai multe publicaţii - între care ziarele Le Monde şi Le Parisien, posturile de televiziune France Télévisions şi de radio Radio France - au anunţat că au sesizat justiţia şi/sau CNIL, după ce France 2 şi Le Monde au dezvăluit joi că sute de personalităţi -politice, ştiinţifice, jurnalişti - au fost fişate de către cabinetul de lobby Fleishman Hillard în contul Monsanto, în funcţie de poziţiile acestora cu privire la pesticide şi organisme modificate genetic (OGM) şi capacitatea acestora de a fi influenţaţi.

Justiţia franceză a deschis vineri, la o zi după dezvăluiri, o anchetă cu privire la un presupus fişaj ilegal.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.