Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că a avut o relaţie foarte bună cu primarul Timişoarei, Dominic FRitz (USR), că s-au vizitat reciproc acasă şi că de aceea nu înţelege atacurile lui Fritz din ultimele zile. Simonis i-a transmis lui Fritz că nu îi doreşte să experimenteze trădarea din partid şi că i se pare hilar că după ce nu va mai fi primar al Timişoarei, acesta se va angaja la partid şi va fi plătit din bani publici.
Simonis a menţionat că, în baza aceleiaşi legi privind integritatea, mai mulţi primari PSD îşi vor pierde mandatele, însă pentru aceştia nimeni de la Comisia Europeană nu a reacţionat, aşa cum se întâmplă în cazul lui Dominic Fritz.
”Trebuie să ne amintim că din dezbaterea publică lipseşte ceva foarte, foarte important. Cum a ajuns domnul Fritz în situaţia de a fi în conflict de interese? A încălcat legea. Domnul Fritz a semnat un act administrativ, deci a creat un avantaj pentru un om. Zeci de primari, poate sute din România şi-au pierdut mandatele pentru mult mai puţin decât atât. Şi n-a ieşit nici Comisia Europeană, nici vreun comisar şi n-a fost isterie naţională, cu tot respectul pentru membrii Comisiei. Odată cu domnul Fritz mai pierd mandatul vreo 30 de primari, dacă nu mă înşel. Nu am văzut niciun comisar şi nicio Comisie să zică ceva de primarul de la Moldova Nouă, de exemplu, membru PSD, că cei mai mulţi care îşi pierd mandatele, pentru că şi ei au încălcat legea, bună, rea e lege. Şi aici avem foarte multe momente în care legea e absurdă, dar o respectăm, să ştiţi. Ne place sau nu ne place, trebuie respectată legea. Cei mai mulţi primari care pleacă sunt de la PSD. Nu e singurul Dominic Fritz. Pe de altă parte, dacă vreţi să fim sinceri, deşi nu-mi place modul în care Dominic Fritz va pleca, ştiţi că a fost care pe care în Parlament. Unii încercau să scape pe Fritz şi alţii încercau ca Fritz să scape. Au câştigat cei care voiau să nu scape. Faptul că astăzi este dezincriminat conflictul de interese care presupune că iei bani de la cineva pentru că îi semnezi un document este foarte grav. Este un fel de legalizare a spăgii”, a spus Simonis.
Liderul CJ Timiş spune că a avut o relaţie bună cu primarul Timişoarei şi că speră că va avea o relaţie bună şi cu cel care va deveni interimar la Primăria Timişoara, după plecarea actualului edil.
”(...) Încă o dată refuz să-i răspund domnului Fritz, refuz să răspund jignirilor din ultimele zile, pentru că e o abordare dezechilibrată, spun eu, care mă priveşte direct pe mine. Prefer să am dialog în acest festival, aşa cum vă spun, de 20 de zile, câte mai sunt, şi să încercăm 20 de zile de acum şi după aceea cu Laţcău, cu Romocean, cu cine o fi viceprimalul votat de Consiliul Local, să avem o colaborare foarte, foarte bună în interesul municipiului Timişoara şi al judeţului Timiş. Am avut o relaţie foarte bună cu domnul Fritz în aceşti ani. Se ascunde să spună, nu o recunoaşte. Ne-am vizitat unii pe alţii, ne cunoaştem soţiile, unul celuilalt. Am discutat, am fost unul la altul acasă. Domnul Fritz preferă să spună ceea ce convine şi să împroaşte cu noroi în aceste zile. Înţeleg supărarea”, a spus Simonis.
Alfred Simonis a avut şi un sfat pentru Dominic Fritz.
”Îi urez domnului Fritz, în final, o chestiune, sincer, îi doresc să n-ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid. Să n-ajungă ca Buzoieni şi Miruţi care astăzi îşi rup tricourile, să ne explice peste foarte puţin timp de ce trebuie să plece şi cât de mult rău a făcut. Îi urez sincer asta. Este ceea ce transmit unui om cu care am avut o relaţie extrem de apropiată forţat, cumva forţat de mine. Am fost cel care a susţinut această relaţie în aceşti ani de zile, lăsând de fiecare dată de la mine şi asta fac şi acum. 20 de zile acum şi oricâte zile după aceea, cu el sau cu alţii, sunt deschis să colaborăm pe proiectele acestui judeţ şi municipiu. În rest, ştiţi că e un om tânăr, un tip capabil, are capacitatea să revină”, a afirmat Simonis.
De asemenea, liderul CJ Timiş a precizat că este hilar ca după ce nu va mai fi primar la Timişoara Dominic Fritz să se angajeze la partidul pe care îl conduce.
”Vă spuneam că nu vreau să răspund unor mizerii sau unor atacuri, jigniri inutile, mai ales dacă ne raportăm la abordarea mea sau la strategia mea în relaţia cu Dominic Fritz. Totuşi, o nuanţă este extrem de importantă. Ironic, hilar, ca cineva care dacă nu mai este primar să trebuiască să se angajeze din fonduri publice la un partid politic, pentru că sunt bani publici, sunt din subvenţie, să-mi ţină mie teorii sau altcuiva care a performat în mediul privat. Eu, dacă nu mai sunt preşedinte al CJ Timiş, cu siguranţă nu va trebui să mă angajez la niciun partid, pentru că am avut grijă să fac ceva în viaţa mea până să ajung preşedinte al CJT, să plătesc taxe, să dezvolt, să am cife de afaceri substanţiale şi să pot să investesc în imobile sau alte investiţii. E dreptul meu şi e şi şansa mea să pot să fac politică liber de sarcini şi fără să fiu controlat de niciun om de a face, să nu trebuiască să semnez niciun fel de autorizaţie unuia care mă ajută cu bani. Ca să fie clar, eu mă duc la mine la firmă şi am ce să fac. Atâta timp cât oamenii mă doresc aici, sunt aici. Când nu mă doresc, cu siguranţă nu mă voi angaja la partid, tot pe bani publici”, a spus Simonis.



























