Protestatarii antiglobalizare au împiedicat-o pe Prima Doamnă a Statelor Unite Melania Trump să se alăture soţilor şi soţiilor şefilor de stat şi de guverne care participă vineri la summitul G20 la Hamburg, în Germania, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia germană nu a eliberat drumul astfel încât Melania Trump să poată să plece din casa de oaspeţi a Guvernului german, în care ea şi preşedintele american şi-au petrecut noaptea din cauza mitingurilor, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Primei Doamne americane, Stephanie Grisham.

Soţiile şi soţii liderilor îşi petrec de obicei timpul împreună în timp ce aceştia participă la summituri precum cel din Germania. În programul de vineri al soţiilor şi soţilor liderilor G20 se află o plimbare cu barca, masa de prânz şi o vizită la un centru de control al modificărilor climatice.

 

Melania Trump a scris într-un mesaj postat pe Twitter că se gândeşte la persoanele rănite în timpul protestelor violente care au început joi. Ea îşi exprimă speranţa că toată lumea va fi în siguranţă.

Activişti împotriva globalizării au incendiat zeci de maşini şi au încercat să blocheze delegaţiile şefilor de stat şi de guverne să intre în incinta în care are loc summitul Grupului Celor Douăzeci.

Poliţia a anunţat că 111 poliţişti au fost răniţi în ciocnirile de joi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.