Acordul privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, a cărui aplicare este discutată începând de miercuri la Istanbul, va fi prelungit după data de 18 mai ţinându-se cont de obiecţiile ridicate de Rusia, a declarat pentru agenţia rusă TASS o sursă de la Ankara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Există informaţii potrivit cărora acordul va fi extins în cele din urmă după 18 mai. De aceea, vorbesc despre asta ca despre un fapt. Şi există aşteptări ca exporturile de produse ruseşti să fie incluse în el", a declarat interlocutorul agenţiei de presă a statului rus.

El a precizat că autorităţile turce vor face tot posibilul pentru a prelungi acordul. "Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, prelungirea acordului este un semnal pentru Occident că Turcia poate fi de încredere. Prin urmare, autorităţile vor face tot ce este posibil pentru a se asigura că iniţiativa privind cerealele continuă", a declarat sursa citată. Oficialul a precizat că "încetarea coridorului pentru cereale ar avea un impact negativ asupra Turciei" şi va reduce credibilitatea Ankarei ca partener şi mediator de încredere. Prin urmare, "nu există nicio opţiune pentru Turcia de a eşua în acest acord", a punctat sursa TASS.

La 22 iulie 2022, la Istanbul a fost semnat un pachet de documente pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi îngrăşăminte a piaţei internaţionale. Acordurile prevedeau iniţial să fie reînnoite la fiecare 120 de zile, dar la 18 martie anul acesta, Rusia a anunţat o prelungire cu doar 60 de zile a acordului. Ministerul rus de Externe a precizat că prelungirea ulterioară a acordului va depinde de reconectarea băncii Rosselhozbank la sistemul SWIFT şi de ridicarea restricţiilor privind livrările, asigurările şi utilizarea porturilor. Partea turcă a anunţat anterior potenţiala disponibilitate a băncii de stat turceşti Ziraat de a efectua tranzacţii pentru a plăti pentru cerealele şi îngrăşămintele ruseşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.