Şase persoane au fost rănite, duminică, într-un accident produs pe DN2 la intrarea în Garoafa dinspre Mărăşeşti, judeţul Vrancea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei, un autoturism condus de un bărbat de 34 ani din Constanţa rula pe direcţia Tisita - Focşani, când la un moment dat a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 40 ani din Focşani.

În urma impactului, şase persoane au fost rănite: un bărbat, pasager într-un autoturism Skoda, cât şi şoferul şi alţi 4 pasageri, din care trei minori din celălalt autoturism.

Potrivit Poliţiei, cauza pătrunderii pe contrasens nu a fost stabilită, cel mai probabil fiind vorba despre o încercare de depăşire.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu, a precizat că pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit la locul evenimentului cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru transport persoane şi victime multiple. La faţa locului s-au deplasat şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean. După acordarea primului ajutor calificat unei tânăr de aproximativ 20 ani, ce prezenta dureri la umărul stâng, la cap şi torace, o plagă frontală şi o plagă la urechea stângă, paramedicii au preluat victima şi au transportat-o cu ambulanţa SMURD la UPU Focşani. Alţi doi bărbaţi, dintre care unul de 37 de ani cu dureri toracice şi cealălalt de 47 de ani care prezenta un hematom la piciorul stâng şi un hematom cranio-cerebral au fost preluaţi şi transportaţi cu ATPVM la UPU Focşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.