Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că astăzi ar urma să fie finalizată procedura de desecretizare a dosarului referitor la evenimentele din Piaţa Victoriei din 10 august 2018, spunând că se mai aşteaptă avizul uneni singure instituţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Întrebat de premierul Ludovic Orban la începutul şedinţei de guvern în legătură cu stadiul desecretizării dosarului evenimentelor din 10 august, Vela a răspuns că astăzi va fi finalizată procedura de desecretizare.

”Mai aşteptăm avizul unei singure instituţii. Astăzi va sosi. Am discutat cu directorul instituţiei şi va fi în regulăi”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Premierul i-a recomandat ca imediat după aceasta dosarul să fie făcut public.

”Imediat ce va fi finalizată procedura, vă solicit să prezentaţi opiniei publice raportul”, a declarat Ludovic Orban.

Într-o emisiune la Europa FM, Vela a spus că are nevoie de un aviz de desecretizare.

”Veţi afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituţiilor şi tot ceea ce conţine respectivul raport”, a anunţat ministrul.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violenţele de la mitingul diasporei  din 10 august anul trecut. De asemenea, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

Pînă acum au fost audiaţi peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.