O femeie care a căzut, sâmbătă, de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, a scăpat cu viaţă, ea fiind găsită de echipajul medical ajuns acolo cu multiple leziuni, însă conştientă. Femeia nu le-a putut spune medicilor ce anume s-a întâmplat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în municipiul Bârlad, unde o femeie de 40 de ani a căzut de la etajul al patrulea. La locul incidentului a fost trimis un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui. 
 
Femeia a fost găsită conştientă, dar nu a putut preciza exact cum s-a produs căderea, au transmis reprezentanţii SAJ Vaslui.
 
În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe leziuni. În urma primei evaluări, ea are un traumatism cranio-facial, un traumatism toracic şi o fractură deschisă la braţul stâng.
 
Poliţia urmează a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.