Şapte persoane, între care cinci copii, au fost găsite intoxicate, luni seară, într-o casă din Deva, primele informaţii indicând că ar fi vorba despre gaz. Victimele sunt conştiente, fiind transportate la UPU pentru îngrijiri medicale. Cauza intoxicării nu a fost stabilită încă, în condiţiile în care casa nu este racordată la reţeaua de gaz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Pompierii Detaşamentului Deva au intervenit, în jurul orei 23.00, la o casă de locuit din municipiul Deva unde, în urma unui apel la 112, a fost anunţat că 7 persoane, doi adulţi şi cinci copii, s-au intoxicat cu gaz, a arătat ISU Hunedoara.
 
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
 
”Echipajele de salvare au constatat că toate cele 7 persoane prezentau simptome ale unei posibile intoxicări: vărsături, ameţeli şi stare de leşin. Pompierii, împreună cu 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit de urgenţă pentru extragerea persoanelor din clădire, acordarea primului ajutor şi transportul acestora la UPU Deva. Toate cele 7 persoane, conştiente şi cooperante, se află acum la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva unde li se acordă tratament medical de specialitate”, a arătat sursa citată.
 
Casa de locuit, o clădire cu 2 etaje, nu este racordată la reţeaua de gaz a oraşului Deva, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz. Cauzele exacte ale intoxicării sunt în curs de stabilire.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Hunedoara, şapte persoane - părinţii şi cinci copii au fost găsite intoxicate, posibil cu gaz, într-o casă din Deva.
 
Victimele sunt conştiente.
 
Acolo intervin echipaje ale ISU şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.