Un poliţist al Postului de Poliţie Recaş, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal în misiune, în timp ce încerca să oprească maşina în care s-ar fi aflat un bărbat dat în urmărire internaţională. Colegii poliţişstului îl caută acum pe făptaş. Bărbatul care a împuşcat mortal poliţistul a fost şi el rănit în zona umărului de un alt poliţist. Agresorul de numeşte Ionel Marcel Lepa şi este căutat pentru tâlhărie. Sute de luptători de la Trupele Speciale de Intervenţie, jandarmi, poliţişti şi alte forţe sunt în alertă de grad zero, un elicopter survolează zona localităţii Izvin din Timiş, iar pe şosele au fost instituite filtre. Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu a transmis un mesaj dur pe pagina sa de socializare ministrului de Interne, Carmen Dan, după ce un poliţist de 43 de ani, din Timiş, a fost împuşcat în misiune. Ministrul de Interne, Carmen Dan a transmis condoleanţe familiei poliţistului decedat în misiune, în Timiş şi a subliniat că ”toţi colegii” sunt mobilizaţi pentru a-l prinde pe criminal. Dan a spus că a existat o lege care a fost aprobată în Parlament, dar care nu a intrat în vigoare deoarece a fost atacată la Curtea Constituţională. Legea prevedea întărirea autorităţii poliţistului. Ea a afirmat că în ţara noastră criminalitatea nu are un caracter atât de violent, dar se întâmplă şi astfel de tragedii. Inspectorul general adjunct al Poliţiei Române, comisar şef de poliţie Florian Dragnea, a declarat, duminică seara, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul instituţiei, după decesul poliţistului din Timiş aflat în misiune, că dacă se va constata că au existat sincope în organizarea intervenţiei, cei vinovaţi vor plăti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 19.55 - Comisarul şef de poliţie Florian Dragnea, după decesul poliţistului din Timiş aflat în misiune: Dacă se va constata ca au existat sincope legate de modul de organizare a intervenţiei, cei vinovaţi vor plăti - VIDEO

Inspectorul general adjunct al Poliţiei Române, comisar şef de poliţie Florian Dragnea, a declarat, duminică seara, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul instituţiei, după decesul poliţistului din Timiş aflat în misiune, că dacă se va constata că au existat sincope în organizarea intervenţiei, cei vinovaţi vor plăti.

Comisarul şef de poliţie, Florian Dragnea a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, de duminică seara, care a avut loc la sediul Poliţiei Române, cum s-au petrecut faptele în urma cărora un poliţist de 43 de ani din Recaş, judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal în misiune.

”Încă de la început, aş dori să transmit din partea conducerii Poliţiei Române sincere condoleanţe familiei poliţistului, alături de care suntem în aceste momente grele. Astăzi, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au obţinut informaţii punctuale cu privire la faptul că un urmărit internaţional se află într-un imobil din localitatea Izvin, judeţul Timiş. În baza informaţiilor obţinute, poliţiştii au demarat activităţi specifice pentru prinderea numitului Lepa Ionel Marcel, urmărit internaţional, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis, la data de 25 aprilie 2018, de Judecătoria Lugoj, fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie”, a declarat Dragnea.

Comisarul şef de poliţie a relatat şi cum a fost împuşcat poliţistul din Recaş.

”Astfel, poliţiştii s-au deplasat la imobilul respectiv, iar una dintre echipele de poliţişti a ocolit imobilul, pentru a se asigura că suspectul nu fuge prin partea din spate, moment în care urmăritul a ieşit din casă şi a făcut uz de armă, în urma căruia colegul nostru şi-a pierdut viaţa. Ulterior, suspectul a fugit în curtea altui imobil, unde ar fi ameninţat cu arma o persoană, încercând să-i sustragă autoturismul, moment în care un poliţist a făcut uz de armă, reuşind să-l rănească pe urmărit. Fac precizarea că Lepa Ionel Marcel a fugit într-o zonă împădurită a localităţii, fiind în continuare căutat”, a mai spus acesta.

Florian Dragnea a declarat că imediat după producerea evenimentului au fost dispuse măsuri pentru sprijinirea poliţiştilor din cadrul IPJ Timiş.

UPDATE 19:40 - Carmen Dan, despre poliţistul împuşcat în Timiş: Criminalitatea în ţara noastră nu are un caracter atât de violent, dar se întâmplă şi astfel de tragedii. Am avut lege aprobată în Parlament, atacată la CCR, care nu a putut intra în vigoare

Ministrul de Interne, Carmen Dan a transmis condoleanţe familiei poliţistului decedat în misiune, în Timiş şi a subliniat că ”toţi colegii” sunt mobilizaţi pentru a-l prinde pe criminal. Dan a spus că a existat o lege care a fost aprobată în Parlament, dar care nu a intrat în vigoare deoarece a fost atacată la Curtea Constituţională. Legea prevedea întărirea autorităţii poliţistului.

Într-o intervenţie, duminică seara, la Antena 3, ministrul de Interne, Carmen Dan a vorbit despre incidentul din Timiş, în care un poliţist a fost împuşcat mortal în misiune.

”Vreau să transmit condoleanţe familiei şi camarazilor poliţistului ucis. Era un poliţist bun, cu 20 de ani de experienţă. Este un eveniment teribil pentru noi, cu care, din fericire, nu ne confruntăm prea des. Criminalitatea în ţara noastră nu are un caracter atât de violent, dar se întâmplă şi astfel de tragedii. Colegii mei sunt mobilizaţi până la ultimul pentru a-l prinde pe criminal. Din păcate, pe poliţistul ucis, tată a doi copii, nu îl mai putem aduce înapoi. Ne gândim ce putem face pentru familie, să îi ajutăm cum putem. Am avut o lege care a fost aprobată în Parlament, atacată la CCR, care nu a putut intra în vigoare. Cred că nu greşesc când spun că a fost cel mai dezbătut proiect de act normativ din ultimii doi ani. Această lege va face obiectul unei iniţiative parlamentare, eu nu renunţ ca acest pachet, care reprezintă un mijloc prin care întărim autoritatea poliţistului, să treacă şi să intre în vigoare” a spus ministrul Carmen Dan.

UPDATE 19:22 - Traian Berbeceanu, mesaj pentru ministrul Carmen Dan după ce un poliţist a fost împuşcat mortal în misiune

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu a transmis un mesaj dur pe pagina sa de socializare ministrului de Interne, Carmen Dan, după ce un poliţist de 43 de ani, din Timiş, a fost împuşcat în misiune.

În mesajul postat pe Facebook, duminică, Traian Berbeceanu subliniază că poliţistul decedat nu avea echipament de protecţie în timpul misiunii şi că era înarmat cu pistol neperformant.

”S-a mai prăpădit un poliţist aflat în misiune, doamna Carmen Dan. De astă dată, împuşcat de un infractor recidivist, urmărit internaţional. Nu, doamnă ministru, colegul nostru nu avea echipament de protecţie, nu era dotat cu vreuna dintre miile de veste antiglonţ promise în urmă cu doi ani. Nu doamnă ministru, poliţistul ucis şi colegii lui nu erau înarmaţi cu pistoalele de ultimă generaţie promise, ci cu pistoletele Carpaţi, vechi, decalibrate şi absolut neperformante”, a scris Berbeceanu, pe Facebook.

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia îşi continuă mesajul scriind că partidul care a propulsat-o în funcţia de ministru pe Carmen Dan a ”risipit energii” pentru amnistie şi graţiere.

”Ştim, doamna ministru, că partidul care v-a propulsat în funcţie a risipit energii şi resurse deosebite pentru amnistie, pentru graţiere, pentru reducerea limitelor prescripţiei faptelor penale. Poate că de aceea, doamnă ministru, nu v-a mai rămas timp să vă gândiţi la poliţiştii înjunghiaţi în gări şi la cei împuşcaţi în misiune, la lipsurile logistice deosebite ale celor care-şi desfăşoară activitatea în stradă. Ştim însă sigur că vă veţi grăbi cu înaintarea în grad, post mortem, a EROULUI NOSTRU! Gest care nu mai foloseşte nimănui, doamnă ministru...”, a mai scris Berbeceanu.

UPDATE 18:35 - Filtre de poliţie şi alertă de grad zero, în Timiş, după ce un poliţist a fost împuşcat mortal de un bărbat căutat pentru tâlhărie. A fost ridicat şi un elicopter care survolează zona

Sute de luptători de la Trupele Speciale de Intervenţie, jandarmi, poliţişti şi alte forţe sunt în alertă de grad zero, după ce un poliţist aflat în misiune a fost împuşcat mortal. Un elicopter survolează zona localităţii Izvin din Timiş, iar pe şosele au fost instituite filtre.

Poliţiştii au solicitat ajutorul unui elicopter care survolează zona localităţii Izvin şi localităţile învecinate, iar pe drumurile din judeţ au fost instituite filtre. Sunt verificate maşini, iar oamenii sunt atenţionaţi să fie prudenţi, deoarece un bărbat înarmat, care a ucis un poliţist, se află în libertate.

Ionel Marcel Lepa, în vârstă de 47 de ani, este principalul suspect. Bărbatul este din Lugoj, iar pe numele său a fost emis un mandat internaţional pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, pentru tâlhărie.

Pe el îl căutau poliţiştii când a avut  loc incidental în care un agent a fost împuşcat mortal.

Iniţial, un echipaj de Poliţie de la Recaş a încercat să oprească maşina în care existau informaţii că se afla cel căutat. Şoferul, în loc să oprească, a accelerat. Poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii şi au ajuns în curtea unui imobil. Agenţii au înconjurat locuinţa, iar la un moment dat, agresorul a sărit pe o fereastră şi a ajuns în faţa unui poliţist. Înarmat,a tras asupra acestuia mai multe focuri şi l-a nimerit în zona gâtului şi pieptului.

UPDATE 17:00 - Bărbatul care a împuşcat mortal un poliţist, în Timiş, rănit în schimbul de focuri de un agent, era căutat pentru tâlhărie

Bărbatul care a împuşcat mortal un poliţist aflat în misiune, în localitatea Izvin din judeţul Timiş, a fost şi el rănit în zona umărului de un alt poliţist. Agresorul de numeşte Ionel Marcel Lepa şi este căutat pentru tâlhărie.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul căutat de cei doi agenţi din Recaş şi care a fost zărit de aceştia într-o maşină, în Izvin, autoturism care nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a fost şi el rănit în timpul unui schimb de focuri.

Cei doi agenţi care au încercat să oprească autoturismul pe şosea au pornit în urmărirea maşinii suspecte, nu înainte de a chema ajutoare, şi au ajuns în curtea unei case. Au coborât din maşină şi au înconjurat locuinţa. Bărbatul căutat de aceştia a sărit pe o fereastră în faţa unuia dintre cei doi agenţi. Având o armă în mână, a tras asupra poliţistului, nimerindu-l în zona pieptului şi gâtului.

Poliţistul împuşcat avea 43 de ani şi activa la Postul de Poliţie din Recaş. Medicii au constatat decesul bărbatului, după mai multe minute de resuscitare.

Un poliţist din oraşul Recaş, judeţul Timiş, a fost împuşcat în misiune pe un drum din zona localităţii Izvin, care aparţine de Recaş. Poliţistul se afla în trafic cu un coleg şi împreună au organizat un filtru pentru a opri o maşină în care aveau informaţii că s-ar afla un bărbat urmărit internaţional.

Când maşina s-a apropiat, şoferul, în loc să oprească, a accelerat, iar din autoturism a fost tras un foc de armă care l-a nimerit pe un agent.

Medicii de la ambulanţă, sosiţi imediat la locul incidentului, l-au găsit pe poliţist în stop cardio – respirator şi l-au resuscitat timp de mai multe minute. În final au constatat decesul bărbatului de 43 de ani.

Colegii poliţistului decedat îl caută acum pe cel care a tras asupra bărbatului.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.