Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în trei judeţe, la două grupări suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor. Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că sunt vizaţi membri ai clanurilor Pian şi Purcel, unii dintre ei fiind găsiţi în timp ce jucau barbut. Grupările ar fi racolat victimele prin metoda loverboy şi le-au forţat, prin constrângere fizică şi psihică, să se prostitueze în mai mult de zece ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Suse judiciare au precizat, pentru News.ro, că Edi Pian a fost ridicat şi dus la audieri. 

Mai sunt vizaţi Elvis Pian, Aly Pian, dar şi mai multe femei. Între cele care urmează a da declaraţii în faţa anchetatorilor sunt soţia lui Aly Pian, cea a lui Ciprian Pian, dar şi sora fraţilor Pian. De asemenea, sunt vizate mai multe femei din familia Purcel.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi,  30 iulie 2025, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti -  Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, au pus în aplicare 38 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Argeş şi Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor”, a transmis, miercuri, DIICOT.

Procurorii precizează că, în cursul anului 2021, respectiv 2023, mai multe persoane au iniţiat şi constituit, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, două grupări de criminalitate organizată, între care s-au stabilit relaţii de colaborare, în scopul obţinerii unor beneficii materiale substanţiale prin exploatarea sexuală a mai multor tinere.

”La cele două grupuri infracţionale au aderat şi alţi suspecţi, preponderent pe baza relaţiilor familiale, care au avut rolul de a coordona activitatea de practicare a prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul a diferite state europene. În cadrul ambelor grupări de criminalitate organizată, create pe structuri piramidale, suspecţii au intrat, prin intermediul membrilor aflaţi în eşalonul inferior, în posesia sumelor rezultate din activitatea infracţională, fie prin transferuri bancare, fie prin achiziţionarea de bunuri de mare valoare, respectiv imobile ,automobile de lux, obiecte de îmbrăcăminte şi bijuterii”, arată DIICOT.

Probele administrate au relevat că victimele au fost recrutate prin inducere în eroare şi simularea unor sentimente de iubire (metoda loverboy), care le-au creat stări de dependenţă emoţională, după care au fost transportate şi adăpostite în diferite  locaţii din Elveţia, Austria, Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord,  Irlanda, Slovacia şi Cehia, dar şi din România, unde inclusiv prin acte de constrângere psihică şi fizică au fost determinate să practice prostituţia în folosul material al suspecţilor.

”Sunt puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere, urmând ca audierile să se desfăşoare la sediul DIICOT – Structura Centrală”, a precizat DIICOT.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectoarelor 1-6, Brigada de Poliţie pentru Transport Public, Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic, luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmilor Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti  şi Grupării Mobile de Jandarmi Prahova.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că sunt vizate clanurile Pian şi Purcel.

Până în prezent, anchetatorii au reuşit să găsească parte dintre suspecţi, în general din Clanul Pian. Unii dintre ei jucau barbut când au fost prinşi.

La domiciliile suspecţilor s-au găsit până acum bani, maşini de lux şi alte probe.

Sursele judiciare au precizat că dosarul a fost constituit din oficiu, neexistând plângeri ale victimelor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.