Un incendiu a cuprins, sâmbătă seară, acoperişul unui hotel-restaurant din localitatea Mândra, judeţul Braşov, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Persoanele care se aflau în clădire au reuşit să iasă. Flăcările şi fumul au cuprins şi mansarda, iar pompierii acţionează atât din interiorul construcţiei, cât şi din exterior. Incendiul a fost stins, nefiind înregistrate victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Incendiul a fost lichidat, a anunţat ISU Braşov.

În urma acestuia, nu au fost înregistrate victime.

UPDATE - ”Incendiul se manifestă cu flacără şi degajări de fum la nivelul mansardei şi al acoperişului clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Se acţionează asupra incendiului, atât din interiorul construcţiei, cât şi din exterior, cu autoscările”, a transmis ISU Braşov.

FOTO: ISU Braşov
FOTO: ISU Braşov
Conform sursei citate, incendiul este localizat şi se intervine in continuare pentru stingerea flăcărilor.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Braşov, un incendiu a izbucnit la hotelul-restaurant La Fântâniţa Mandrei, în localitatea Mândra. Acolo au fost trimise iniţial două autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă cu apă, un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor s-a constatat că incendiul se manifestă la acoperişul construcţiei, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Astfel, au fost suplimentate forţele şi mijloacele de intervenţie cu o autospecială de stingere şi două autocisterne cu apă şi se intervine pentru localizarea incendiului.

Conform sursei citate, persoanele care se aflau in interior s-au autoevacuat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.