Un grav accident rutier s-a produs miercuri dimineaţă, în judeţul Constanţa, după ce un microbuz s-a răsturnat, optspezece persoane fiind rănite. Doi dintre pasageri, prinşi sub autovehicul, au decedat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cele două persoane prinse sub microbzul răsturnat au fost scoase, constatându-se decesul acestora. De asemeena, alte 18 persoane, cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele medicale şi duse la spital pentru investigaţii amănunţite. 
 
Potrivit Centrului Intotrafic, microbuzul s-ar fi răsturnat pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos. Drumul A fost blocat. Totodată, pe carosabil sunt semnalate porţiuni acoperite cu polei, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină miercuri dimineaţă la un accident rutier produs între localităţile Topraisar şi Amzacea, după ce un microbuz s-a răsturnat. La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, autospeciala de transport persoane şi victime multiple, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi patru ambulanţe ale Serviciului Judeţean. 
În urma primelor informaţii, două persoane sunt încarcerate, fiind prinse sub microbuz, iar alte patru sunt ieşite din mijlocul de transport.
La ora transmiterii acestei ştiri,  intervenţia pompierilor şi cadrelor medicale este în desfăşurare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.