Un incendiu de proporţii a cuprins, vineri dimineaţă, restaurantul unei cabane de lemn, în localitatea buzoiană Izvoranu. Zeci de pompieri au fost mobilizaţi la locul incendiului şi au încearcat să stingă focul, care ardea generalizat. Restaurantul Cabanei Izvoranu a ars complet în urma incendiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Pompierii din Buzău au trimis în zonă mai multe autospeciale de stins incendii, însă nu au putut decât să limiteze extinderea flăcărilor şi la cel de-al doilea imobil al cabanei.

Astfel, restaurantul pensiunii, în suprafaţă de 300 de metri pătraţi, s-a făcut scrum, iar pompierii acţionează în continuare până la lichidarea completă a flăcărilor.

Potrivit ISU Buzău, o parte din forţele de intervenţie s-au retras de la locul incendiului, flacăra fiind lichidată. În acest moment acţionează o autospecială de stingere şi o autocisternă cu 8 subofiţeri. Fiind vorba de mult material lemnos, se lichidează ultimele focare care ard mocnit, pentru a elimina orice risc de reaprindere, misiune care ar mai putea dura aproximativ 2 ore.

După lichidarea completă a focului pompierii vor declanşa o anchetă pentru a vedea care au fost cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform reprezentanţilor ISU Buzău, incendiul a cuprins întregul restaurant al unei cabane din lemn, situată în localitatea Izvoranu.

Patru echipaje cu peste 20 de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea incendiului. O primă evaluare arată că restaurantul arde generalizat, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi. Riscul de propagare rapidă a flăcărilor este amplificat de faptul că imobilul este o construcţie din lemn.

Oamenii din interior au ieşit singuri şi împreună cu câţiva vecini au intervenit cu stingătoare şi alte mijloace în încercarea de a ţine în frâu flăcările.

"Pentru că incendiul se află în fază incipientă la momentul anunţării, iar clădirea respectivă este o construcţie din material lemnos cu potenţial de propagare rapid, la faţa locului se deplasează 3 ASAS, autocisterna, autoscara S42 şi ambulanţa SMURD, cu un total de 21 pompieri. S-au solicitat reprezentanţii Electrica şi SVSU Tisău pentru sprijin la locul intervenţiei", au transmis reprezentanţii ISU Buzău.

Conform celor mai recente informaţii de la ISU Buzău, nu există victime, iar pompierii au limitat propagarea incendiului, protejând astfel cel de-al doilea corp din lemn, cu o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.