tone de deşeuri electrice şi electronice sunt mistuite de flăcări pe o platformă betonată de peste 700 de metri pătraţi în incinta celei mai mari fabrici de tratare a deşeurilor de acest tip din europa care aparţine GreenGroup. La acest moment, zeci de echipaje de pompieri de la ISU Buzău, ISU Brăila şi servicii private de pompieri de pe raza judeţului Buzău ajutaţi de un echipaj CBRN venit de la Călăraşi se luptă pentru a lichida incendiul şi urmările sale. Din cauza fumului dens care se degajă, calitatea aerului are de suferit şi cel mai probabil vor exista sancţiuni pentru acest lucru după determinarea parametrilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Nu se ştie cauza. S-a aprins şopronul unde erau depozitate baterii şi acumulatori inclusiv cu litiu ion. Din cauza asta au fost acele explozii, acum s-a extins şi la locul de depozitare a frigiderelor vechi, a carcaselor, care au spumă poliuretanică. S-a impus să se ia măsurile de urgenţă, să se delimiteze zona cu incendiu pentru că deşeurile sunt în volum foarte mare. Sunt probleme dar asta nu înseamnă că nu pot fi rezolvate. Este poluat mediul în momentul de faţă. O să vedem care sunt determinările şi vom impune Agenţiei pentru Protecţia Mediului să facă nişte determinări. Şi vedem dacă buteliile cu gaz au explodat sau nu, ce s-a întâmplat. Este clar că sunt depăşiţi indicatorii de calitate ai aerului, clar că se vor lua măsuri în consecinţă pentru că există o cauză pentru care nu au fost respectate prevederile legale. Vom stabili totul după ce se stinge incendiul”, a declarat Carmen Ichim, comisar şef al Gărzii de Mediu Buzău prezentă la faţa locului.

Pe de altă parte, şi fabrica de tratare a deşeurilor se va confrunta cu probleme. Cel mai probabil fluxul normal de lucru nu va putea fi reluat foarte rapid dat fiind că materiile prime sunt mistuite de flăcări şi se aşteaptă lichidarea incendiului pentru a se face o evaluare a pagubelor.

„Incendiul a pornit la fabrica de reciclare echipamente electrice şi electronice, nu se ştie cauza incendiului. Focul a pornit pe o suprafaţă betonată fără a fi afectate halele de producţie şi nici oamenii. Totul s-a desfăşurat conform procedurii de evacuare. Aşteptăm finalul anchetei ca să evaluăm pagubele. Au fost evacuaţi toţi oamenii şi de la birouri şi de pe linia de producţie aproximativ 100 de oameni. Cu siguranţă vor fi anumite întârzieri în procesul de producţie cauzate de acest eveniment”, a precizat Mihaela Sofronea responsabil de comunicare GreenGroup. 

UPDATE - Incendiul care a cuprins miercuri depozitul de materiale reciclabile de pe platforma Frasinu, comuna Ţinteşti, se manifestă violent, cu mare degajare de fum. 

Comanda ISU Buzău a dispus suplimentarea forţelor de ordine, astfel că la faţa locului intervin la această oră 5 echipaje de pompieri.
În sprijin sunt aşteptaţi şi pompieri de la Brăila. 
”Intervenim pentru localizarea şi stingerea unui incendiu la un depozit de materiale reciclabile care sunt depozitate pe o platformă betonată, sunt aparate de uz casnic care urmau să fie dezmembrate. Incendiul se manifestă cu violenţă, cu arderi masive şi degajări mari de fum. S-a emis mesaj ro alert pentru cei din apropiere şi pentru cetăţenii municipiului Buzău, se intervine cu 5 autospeciale cu apă si spuma, cu o autoscară mecanică, cu o ambulanţă SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, sublocotenent Vasile Prahoveanu.
Platforma are o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi. Focul este întreâinut de componentelor de plastic ale televizoarelor şi monitoarelor depozitate.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău focul se manifestă violent cu mare degajare de fum.

Fabrica GreenTech este situată pe platforma industrială Frasinu şi face parte din grupul de firme Green, unul dintre cei mai mari reciclatori de pe piaţa din România, cu fabrici în mai multe locaţii din ţară.

La Fabrica de la Frasinu sunt tratate deşeuri provenite din echipamente electrocasnice şi corpuri de iluminat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.